Copilul fusese lăsat în fața casei Doinei în timp ce ea coborâse la magazinul sătesc după făină.
Lipsise mai puțin de o jumătate de oră.
Când s-a întors, pe banca de lângă poartă se afla o cutie mare de carton. Din ea se auzea un scâncet slab.
Sub o pătură verde dormea o fetiță.
Într-un buzunar al păturii, Doina a găsit bani și o scrisoare:
„Numele ei este Ilinca. Vă rog să o protejați. Nu anunțați pe nimeni. Mă voi întoarce când va fi sigur.”
Doina s-a gândit imediat la Loredana, coafeza din Gura Humorului despre care oamenii spuneau că avusese o relație cu soțul ei, Vasile.
Femeia dispăruse din zonă imediat după ce sarcina începuse să se vadă.
Vasile era plecat la muncă forestieră în Austria.
— Mi-a lăsat copilul lui și a fugit, a spus Doina printre dinți.
Era hotărâtă să meargă la asistența socială.
Dar fiul ei Radu s-a opus.
— Nu o dăm nimănui.
— Radu, copilul trebuie înregistrat, consultat, vaccinat!
— O rezolvăm. Dar nu ajunge într-un centru.
Radu avea douăzeci de ani și lucra la pensiunea unui unchi din Poiana Frasinului. În ultimele luni refuzase două oferte de muncă în Cluj, spunând că mama lui avea nevoie de ajutor.
Doina a chemat-o pe asistenta medicală din comună, care a examinat copilul în secret.
Pentru vecini, Ilinca a devenit fiica unei nepoate plecate în Spania.
Fetița era veselă și liniștită. Se atașa de oricine îi vorbea blând, dar cel mai mult îl iubea pe Radu.
Când îl vedea, începea să dea din picioare și să râdă.
Au trecut cinci luni.
Într-o dimineață rece, o mașină veche s-a oprit în fața casei.
Din ea a coborât o femeie tânără, cu părul ascuns sub o căciulă și cu o urmă de vânătaie sub ochiul drept.
Doina a recunoscut-o.
Cătălina, fosta colegă de școală a lui Radu. Locuise câțiva ani la mătușa ei și plecase din sat fără să-și ia rămas-bun.
Radu se bătuse de mai multe ori cu băieții care o batjocoreau.
— Doamnă Doina, a șoptit Cătălina. Vă rog să mă iertați.
— Pentru ce?
Tânăra a privit spre fereastra în spatele căreia Radu o ținea pe Ilinca în brațe.
— Eu am lăsat copilul aici. Am venit să-mi iau fiica.
Doina a simțit că aerul din jur se răcește.
Cătălina a luat fetița în brațe și a început să plângă.
Ilinca nu s-a speriat. A privit-o curioasă, apoi i-a prins degetul.
— Nu te mai las niciodată, murmură Cătălina.
Radu stătea aproape, gata să intervină dacă fata s-ar fi clătinat.
După ce copilul a adormit, Cătălina a povestit tot.
Mama ei murise când era mică. Tatăl plecase în străinătate și nu mai dăduse niciun semn. Fusese crescută de mătușa din Poiana Frasinului.
La optsprezece ani, un proprietar de exploatare forestieră îi oferise un loc de muncă la birou. La început fusese amabil și atent. Apoi îi interzisese să vorbească cu ceilalți angajați și îi controlase telefonul.
Când Cătălina încercase să plece, bărbatul o amenințase pe mătușa ei.
— M-a convins că nu am unde să fug. M-am căsătorit cu el pentru că mi-era frică.
După nuntă, bătăile deveniseră obișnuite. Bărbatul o ținea încuiată în casă și îi lua actele.
În timpul sarcinii, Cătălina reușise să ascundă un telefon vechi și să contacteze o organizație din Suceava.
Planul fusese pregătit din timp. După naștere, o asistentă îi spusese soțului că fetița nu supraviețuise.
Cătălina fugise într-un adăpost, iar Ilinca fusese adusă în sat de o voluntară.
— Eu v-am ales, doamnă Doina. Vă văzusem când ați apărat o familie săracă la primărie. Știam că nu veți lăsa un copil afară.
— Dar de ce nu i-ai spus lui Radu?
Cătălina l-a privit.
— Pentru că el ar fi venit după mine. Și s-ar fi luptat cu acel om.
Radu n-a negat.
Ancheta durase aproape jumătate de an. Poliția găsise acte false, arme deținute ilegal și dovezi că bărbatul amenințase și alți angajați.
Cu o zi înainte, instanța îl condamnase la închisoare.
— Acum pot să-mi iau copilul fără să mă mai ascund, spuse Cătălina.
Doina simți cum i se strânge inima.
Nu voia să piardă Ilinca.
Radu îi propuse Cătălinei să rămână în casa lor până când se va liniști și copilul se va obișnui cu ea.
Cătălina acceptă.
În lunile următoare, Radu îi repară locuința mătușii și o ajută să găsească de lucru la o pensiune.
Între ei se întoarse apropierea din adolescență. De data aceasta, niciunul nu mai lăsă frica să decidă.
S-au căsătorit după un an.
Ilinca a rămas la câțiva pași de casa Doinei și își petrecea aproape fiecare zi la bunica adoptivă.
Când Vasile s-a întors din Austria, Doina i-a spus adevărul.
El a negat aventura cu Loredana, dar a recunoscut că flirtase și mințise suficient cât să pară vinovat.
— De azi înainte, ori ești soț, ori ești musafir, i-a spus Doina.
Vasile a ales să rămână.
A renunțat la plecările lungi și a început să lucreze împreună cu Radu.
Viața nu a devenit perfectă, dar a devenit sinceră.
Iar în fiecare an, în ziua în care Ilinca fusese găsită în cutia de carton, familia pregătea o masă mare.
Nu sărbătoreau abandonul.
Sărbătoreau ziua în care o fetiță mică adunase, fără să știe, toți oamenii potriviți în jurul ei.