Ana era la magazinul de bricolaj când Radu a sunat-o.

Ana era la magazinul de bricolaj când Radu a sunat-o.

Ținea în mână o cutie cu racorduri pentru furtun și încerca să-și amintească dacă mai avea șuruburi pentru rafturile din magazie.

Planul zilei fusese simplu: să repare irigarea, să culeagă roșiile coapte și să plece înaintea furtunii anunțate pentru seară.

— Ajungem pe la unu, spuse Radu. Pune mai multă carne la dezghețat și fă două salate. Suntem zece.

Ana rămase nemișcată între rafturi.

— Cine sunteți „voi”?

— Mama, tata, Cătălin cu Sorina și copiii, mătușa Mioara… poate vine și vărul meu.

— Astăzi?

— E sâmbătă și e frumos. Ce rost are să planificăm totul cu două săptămâni înainte?

În dimineața aceea, Radu îi spusese că rămâne în Timișoara.

Acum nu doar că venea, ci aducea o familie întreagă la casa de vacanță pe care Ana o moștenise de la bunicul ei.

— Ce cumpărați pentru masă?

— Luăm cărbuni și suc. Restul ai acolo: cartofi, roșii, zacuscă, carne în congelator…

Din fundal se auzi vocea doamnei Mariana:

— Spune-i să nu cumpere verdeață! Are destulă în grădină!

Ana închise ochii.

Nu era prima dată.

La ultima vizită, soacra plecase cu șase borcane de murături, o lădiță cu ardei și aproape toate prunele. Sorina împachetase friptura rămasă, brânza și prăjitura „pentru copii”.

După ei, Ana găsise pahare de plastic printre răsaduri și grătarul acoperit cu grăsime lângă fântână.

— Fără mâncare, nu intră nimeni, spuse ea.

— Nu exagera. Suntem familie.

— Tocmai de aceea ar trebui să întrebați înainte.

Până să ajungă musafirii, Ana mută carnea, brânza și mâncarea pregătită la vecina de peste drum. Legumele din solar le încuie în magazie.

Pe masa de sub nuc lăsă doar o carafă cu apă și câteva pahare.

Puțin după prânz, două mașini opriră la poartă.

Radu intră cu băuturile. Fratele lui ducea cărbunii. Femeile aveau genți de plajă, prosoape și lădițe pliabile.

Mâncare nu avea nimeni.

— Produsele sunt în mașină? întrebă Ana.

Radu evită să o privească.

— Ne-am gândit să vedem întâi ce ai tu.

Doamna Mariana puse pe bancă mai multe pungi curate și recipiente goale.

— Sunt pentru ce rămâne după masă. Să nu aruncăm mâncarea.

Ana o privi câteva secunde.

— Ce masă? Nu ați adus nimic.

— Radu a spus că frigiderul este plin.

— Radu a vorbit despre frigiderul meu fără să mă întrebe.

Sorina oftă și îi împinse pe copii spre masă.

— Sunt flămânzi. Fă-le măcar niște sandvișuri, iar bărbații merg după carne.

— Tu ce le-ai adus?

— Costume de baie, cremă și haine de schimb.

În geanta deschisă, printre tricouri, se vedeau două periuțe de dinți și pijamale.

Ana observă și că mătușa Mioara avea o cămașă de noapte rulată în pătură.

— Voi nu ați venit doar la prânz.

Soacra zâmbi.

— Radu ne-a spus că putem rămâne până duminică. Noi luăm dormitorul, copiii dorm în sufragerie, iar voi vă descurcați pe verandă.

Ana se întoarse spre soț.

— Ai promis familiei tale mâncarea mea, recolta mea și dormitorul meu?

Radu coborî vocea:

— Acum sunt deja aici. Nu începe un scandal.

Ana scoase cheia porții din buzunar.

— Nu eu am început scandalul. Dar eu decid cine rămâne dincolo de poartă.

Tatăl lui Radu, domnul Mircea, interveni primul.

— Radu, mergi la magazin. Noi plătim ce cumpărăm.

— De ce eu?

— Pentru că tu i-ai invitat.

Cătălin îl însoți fără chef.

Până la întoarcerea lor, femeile se instalară în curte. Sorina pregăti șezlongurile, mătușa Mioara își puse perna pe canapea, iar Mariana încercă să deschidă ușa casei.

Ana se opri în fața ei.

— Unde mergeți?

— La baie.

— Puteți intra. Geanta rămâne afară.

— De ce?

— Pentru că după ultima vizită au dispărut prosoape, conserve și un set de pahare.

Chipul Marianei se înroși.

— Mă acuzi că fur?

— Spun că lucruri din casa mea au plecat fără permisiune.

— Murăturile mi le-ai dat!

— Două borcane. Ați luat șase.

Mariana puse geanta pe bancă atât de tare, încât recipientele goale se răsturnară.

Bărbații se întoarseră cu portbagajul plin de carne, pâine, legume și fructe.

Radu așeză cumpărăturile pe masă.

— Acum ești mulțumită?

— Păstrează bonul, ca să împărțiți cheltuiala.

Cătălin râse.

— Trebuie să și plătim, și să gătim?

— Da.

— Așa nu se primesc musafirii.

— Musafirii sunt invitați de proprietar.

Ana nu atinse cumpărăturile.

Mircea aprinse grătarul. Cătălin pregăti carnea. Radu tăie legumele, iar Sorina împărți farfuriile.

Petrecerea „relaxantă” se transformă într-o muncă pe care rudele nu o mai făcuseră niciodată singure.

După masă, Mariana privi spre solar.

— Ai foarte multe roșii. Ne pui și nouă câteva?

— Nu.

— Se vor strica.

— Nu se vor strica. O parte le conserv, o parte le dau vecinei care îmi udă plantele când lipsesc.

— Vecinei îi dai, iar familiei nu?

Ana arătă spre recipientele goale de sub bancă.

— Vecina nu vine pregătită să-mi golească grădina.

Sorina încercă să explice:

— Le-am adus doar pentru resturile cumpărate de noi.

— Resturile voastre le puteți lua. Recolta mea rămâne aici.

Mai târziu, copiii intrară în solar după o minge și rupseră câteva plante.

Sorina privi stricăciunea și ridică din umeri.

— Sunt doar trei fire.

— Atunci cumpărați trei fire cu roșii coapte și plantați-le în seara asta.

— Nu se mai găsesc acum.

— Exact. De aceea munca altuia nu se rezolvă cu „sunt doar trei”.

Radu veni atras de vocile ridicate.

— Sunt copii. A fost un accident.

— De aceea vorbesc cu părinții.

— Toată ziua cauți motive să te cerți cu familia mea.

Ana îl privi fără să răspundă imediat.

— Au venit fără invitație, fără mâncare, cu bagaje pentru o noapte și recipiente pentru recolta mea. Au intrat în solar și au rupt plante. Iar problema sunt tot eu?

— Discutăm diseară, după ce pleacă.

— Nu. Diseară pleci cu ei.

Radu râse scurt.

— Eu rămân aici.

— Nu astăzi.

— Sunt soțul tău.

— Și casa tot a mea este.

Mircea se ridică de la masă.

— Radu, vei merge cu noi. Ai greșit.

Mariana se întoarse spre soț.

— Acum ești împotriva propriului fiu?

— Sunt împotriva ideii că poți dispune de casa altuia.

Oaspeții începură să strângă.

Înainte de plecare, Mariana mai încercă o dată:

— Nici măcar o pungă cu roșii?

— Nu.

— Cu atâta zgârcenie vei rămâne singură.

Ana răspunse calm:

— Mai bine singură decât înconjurată de oameni care confundă generozitatea cu obligația.

Radu rămase lângă mașină după ce ceilalți urcară.

— Mă întorc mai târziu.

— Nu te întorci astăzi.

— Mă dai afară pentru un prânz?

— Pentru că ai știut că nu voi fi de acord și m-ai anunțat când toți erau deja pe drum. Le-ai promis mâncare, camere și acces la casa mea. Ai contat pe faptul că mi-ar fi rușine să spun nu în fața lor.

— Voiam doar să-mi adun familia.

— Atunci o aduni într-un loc închiriat, pe banii și munca ta.

Radu plecă.

În acea noapte trimise zeci de mesaje. Mai întâi o acuză că îi umilise mama. Apoi spuse că toată familia era revoltată. Spre miezul nopții recunoscu că ar fi trebuit să o întrebe.

Ana răspunse:

„Vom discuta după ce le explici tuturor că locul îmi aparține și că nimeni nu vine, nu doarme și nu ia nimic fără acordul meu.”

Radu apăru singur duminică seara.

— Am vorbit cu ei.

— Ce le-ai spus?

— Că eu i-am invitat. Că am greșit. Că trebuie să-și aducă mâncarea și să ceară permisiune pentru orice iau.

Ana deschise poarta.

În lunile următoare, nu avu încredere în promisiuni. Urmări faptele.

Când Cătălin propuse o altă ieșire, Radu îl opri:

— Întâi o întreb pe Ana. Casa este a ei.

Ea refuză, iar el nu insistă.

În septembrie, Mariana sună personal.

— Putem veni eu și Mircea câteva ore să te ajutăm cu recolta?

Au venit cu pâine, carne, cafea și mâncare pregătită.

Nu aveau recipiente goale.

Mircea adună crengile căzute. Mariana spălă vasele fără să i se ceară.

La plecare, Ana umplu o lădiță cu roșii și ardei și i-o întinse.

Mariana o privi surprinsă.

— Nu am cerut.

— Tocmai de aceea vă ofer.

Soacra luă lădița.

— Mulțumesc.

Nu deveniseră prietene.

Dar pentru prima dată, rudele lui Radu plecaseră cu ceva primit, nu luat.

Iar Ana înțelesese că ospitalitatea nu începe cu frigiderul plin.

Începe cu respectul pentru omul care deschide poarta.