Ro

Restaurantul „Dinel” din centrul vechi al Bucureștiului strălucea în noaptea aceea de octombrie.

Când ușa liftului de serviciu s-a deschis la etajul doisprezece, o altă bonă tocmai pleca plângând.

— Ești serioasă? Ăsta e frigider de student amărât, nu de familie. Nici măcar o conservă de pateu n-ai

În magazinul de electrocasnice mirosea a plastic ieftin și a fierbințeală de la caloriferele expuse.

La cinzeci și trei de ani, mătușa Ileana a intrat pe ușa casei noastre cu o față pe care n-o s-o uit

Am luat-o pe Ana de la școală în fiecare zi timp de cinci ani. Ieri, la poartă, am înghețat cu punga

N-am bănuit o clipă, atâția ani, că banii pe care i-am trimis mamei lună de lună se scurg într-o gaură

În fiecare dimineață, la cinci fără zece, eu sunt deja în Piața Sfatului, cu căruciorul meu de cafea.

Vecina a bătut la ușă exact când în sfârșit îmi turnasem un ceai. Era vineri, trecut de ora patru, și

— Ioana, vino repede! — vocea lui Andrei m-a scos din bucătărie, unde tocmai terminasem de spălat vasele.