Am auzit ce îi spunea soacra mea soțului, iar în aceeași zi am început divorțul
Farfuria pictată manual îi alunecă Andreei dintre degete și se sparse pe parchetul din bucătărie.
Pentru câteva secunde, în apartamentul din cartierul Tineretului se auzi doar tic-tacul ceasului de pe perete.
— Of, Andreea… era din serviciul meu de Horezu, spuse Doina Marinescu din sufragerie, cu vocea ei calmă și dulce. Dar nu-i nimic, dragă. Se spune că cioburile aduc noroc.
Andreea rămase nemișcată, privind bucățile colorate de ceramică. În cei trei ani de căsnicie cu Radu, învățase că soacra ei nu ridica niciodată tonul.
Doina rănea altfel.
Cu zâmbete, cuvinte blânde și acel „dragă” care suna de fiecare dată ca o jignire.
Radu apăru în ușa bucătăriei, privi cioburile, apoi se uită spre mama lui.
— Hai, Andreea, nu te mai consuma. Mama are dreptate. E doar o farfurie.
În ultimele săptămâni însă, nimic nu i se mai părea „doar atât”. Dimineața îi era greață, obosea repede și simțea că organismul ei încerca să-i spună ceva.
Făcuse deja analiza de sânge.
Bănuia că este însărcinată, dar voia să-i spună lui Radu numai după confirmarea oficială. Își imaginase o cină în doi, o cutiuță mică și o pereche de botoșei.
Un moment numai al lor.
Fără Doina.
Mai târziu, Andreea se întinse câteva minute în dormitor și adormi. Când se trezi, afară se întunecase deja.
Voia să meargă în bucătărie după apă, însă auzi vocile lui Radu și ale mamei lui.
Ușa dormitorului era întredeschisă.
— Radu, trebuie să rezolvi totul înainte să se semneze contractul, spuse Doina pe un ton rece. Apartamentul este pe numele meu, deci aici nu are ce cere. Dar partea ei din firmă ne poate încurca.
Andreea își opri respirația.
— Mamă, Andreea a muncit pentru firmă, răspunse Radu încet. Ea a pus contabilitatea în ordine după ce a murit tata.
— Și ce dacă? Asta era datoria ei. Îi pui actele în față și îi spui că sunt pentru fisc. Are încredere în tine. Va semna fără să citească.
— Și după aceea?
— După aceea divorțezi. Pleacă în garsoniera ei veche și noi păstrăm firma.
Andreea simți cum îi amorțesc mâinile.
Dar Doina nu terminase.
— Și sper că nu ai uitat ce mi-ai promis. Fără copii. O sarcină ar complica totul.
Radu tăcu câteva secunde.
Apoi spuse:
— Nu-ți face griji. Ia în fiecare seară pastilele pe care i le cumpăr eu. Crede că sunt vitamine pentru piele.
Andreea își duse instinctiv mâna la abdomen.
În aceeași clipă, telefonul din palma ei vibră.
Pe ecran apăruse un mesaj de la clinică:
„Rezultat analiză disponibil.”
Cu degetele tremurând, Andreea deschise documentul.
HCG pozitiv. Sarcină estimată: cinci-șase săptămâni.
Pentru o clipă, simți că podeaua se mișcă sub picioarele ei. Nu știa ce erau pastilele pe care Radu i le dăduse, dar știa un lucru: trebuia să înceteze imediat să le mai ia și să afle ce conțineau.
Din hol se auzi vocea mulțumită a Doinei:
— Foarte bine, băiatul mamei. Acum du-te și fă-i un ceai. Fii atent cu ea până semnează.
Ușa de la intrare se închise câteva minute mai târziu.
Andreea se întoarse în dormitor și se așeză pe marginea patului. Lacrimile îi curgeau pe obraji, dar nu scoase niciun sunet.
Ar fi vrut să intre în sufragerie și să-i arunce lui Radu adevărul în față. Să-l întrebe cum a putut. Să-i spună că este însărcinată.
Dar înțelegea că, dacă reacționa atunci, le oferea timp să distrugă documente și să mute bani.
Îl sună pe Vlad Popescu, avocatul care lucrase cu socrul ei, Mircea Marinescu.
— Vlad, am nevoie de ajutor. Acum.
După tonul ei, bărbatul nu puse întrebări inutile.
— Spune-mi unde ești.
— Acasă. Dar vin la birou. Am nevoie de toate actele pe care Mircea le-a semnat în ultimele luni de viață. Și de un avocat bun pentru divorț.
— Andreea, ce s-a întâmplat?
— Radu și mama lui vor să mă facă să renunț la partea mea din firmă. Și cred că mi-a dat medicamente fără să știu.
La celălalt capăt se lăsă liniștea.
— Nu mai lua nimic. Pune pastilele într-o pungă și vino direct la mine. Nu semna absolut nimic.
Andreea își șterse fața și se privi în oglindă.
Femeia din reflexie era palidă, cu ochii roșii. Dar în privirea ei apăruse ceva nou.
Hotărâre.
Își schimbă hainele, puse flaconul cu pastile în geantă și ieși din dormitor.
Radu stătea pe canapea cu telefonul în mână.
— Te-ai trezit? întrebă el, ridicându-se imediat. Cum te simți?
Andreea se feri discret de brațele lui.
— Trebuie să merg la firmă. Au venit ultimele modificări pentru contract.
Ochii lui Radu se luminară.
— Perfect. Chiar voiam să vorbesc cu tine despre niște acte. Mama a adus documentele de la consultant. Sunt doar niște formalități pentru ANAF.
— Adu-le la birou, spuse Andreea. Le citesc și le semnez.
Radu zâmbi larg.
Nu observă felul în care rostise ultimul cuvânt.
La birou, Vlad o aștepta cu mai multe dosare deschise.
— Tatăl lui Radu știa că fiul său nu este pregătit să conducă firma, spuse avocatul. Cu două luni înainte să moară, Mircea ți-a transferat 35% din acțiuni și ți-a acordat drept de veto asupra vânzării activelor, fuziunilor și contractelor externe importante.
— Doina crede că poate anula totul printr-o simplă semnătură.
— Poate, dacă semnezi exact documentele pregătite de ea. Renunți la drepturile de administrare și transferi acțiunile către Radu.
Andreea își strânse pumnii.
— Atunci îi vom lăsa să creadă că au câștigat.
Vlad chemă un specialist financiar, un notar și o avocată specializată în divorțuri. Între timp, pastilele fură trimise la un laborator privat.
O oră mai târziu, Radu intră în birou cu o mapă de piele.
— Iubito, astea sunt actele. Semnează aici și aici. Nu trebuie să pierzi timpul citindu-le, sunt standard.
Andreea răsfoi încet documentele.
— Radu, ce sunt pastilele pe care mi le dai în fiecare seară?
Zâmbetul lui dispăru.
— Ce vrei să spui?
— Vitaminele pentru piele.
— Sunt… vitamine. De ce întrebi?
Andreea puse flaconul pe masă.
— Pentru că le-am trimis la analiză.
Radu păli.
— Ai înnebunit?
— Nu. Abia acum încep să văd limpede.
Ușa se deschise. Vlad intră alături de avocată și notar.
— Radu, spuse Andreea, acestea sunt persoanele care mă vor reprezenta de acum înainte. Cererea de divorț este pregătită. Iar în câteva ore vom solicita un control financiar complet al firmei.
— Despre ce vorbești?
— Despre tentativa ta de a mă face să renunț la acțiuni. Despre firmele către care ai mutat bani. Despre medicamentele pe care mi le-ai administrat fără acordul meu.
— Mama a vrut doar să ne protejeze!
— Pe voi. Nu pe mine.
Andreea rupse documentele în două și le aruncă în coș.
— Și mai este ceva, Radu. Sunt însărcinată.
Bărbatul se sprijini de scaun.
— Nu se poate.
— Ba da. Cinci-șase săptămâni.
— Andreea, ascultă-mă…
— Nu. Te-am ascultat destul în spatele ușii.
Rezultatele pastilelor sosiră în aceeași seară. Conțineau substanțe hormonale care puteau afecta ovulația și sarcina. Laboratorul nu putea confirma intenția, dar simplul fapt că Radu i le oferise sub o identitate falsă era suficient pentru o plângere penală.
În următoarele săptămâni, auditul descoperi transferuri suspecte și facturi fictive aprobate de Radu și Doina.
Doina încercă să o intimideze.
O suna noaptea, îi trimitea mesaje și îi spunea că nu va putea crește singură un copil.
Andreea nu răspunse.
Prin avocat, le transmise condițiile: renunțarea totală la conducerea firmei, restituirea banilor și semnarea divorțului fără alte pretenții.
În schimb, ea accepta ca unele capete de acuzare financiară să fie soluționate prin recuperarea prejudiciului, fără un proces public lung.
Doina cedă prima.
Radu se întoarse în apartamentul mamei sale și pierdu orice funcție în firmă.
Trei luni mai târziu, Andreea stătea la o cafenea de lângă Parcul Carol. Toamna colorase copacii în galben și arămiu.
Își așeză mâna pe abdomenul ușor rotunjit.
Telefonul vibră.
Era un mesaj de la Vlad:
„Auditul s-a încheiat. Firma este curată. Contractul extern poate fi semnat în condițiile tale.”
Andreea zâmbi.
În ziua în care spărsese farfuria, Doina îi spusese că cioburile aduc noroc.
Poate că avusese dreptate.
Pentru prima dată după mulți ani, Andreea nu mai trăia în casa altcuiva, după regulile altcuiva.
Era liberă.
Și, de data aceasta, nimeni nu-i mai putea lua viitorul.