De câteva luni, mătușa Zinaida se plângea că din apartamentul vecinei venea un miros greu.
— Are șapte mâțe, poate și mai multe. Cine știe ce ascunde acolo?
Vecina se numea Valentina Pavlovna și locuia singură într-un bloc vechi din Bălți. Era slabă, tăcută și ieșea doar după hrană pentru animale sau la farmacie.
Comisia locativă a verificat locuința.
Pisicile erau curate, podeaua spălată, iar încălcări nu s-au găsit.
Zinaida nu s-a liniștit.
A început să privească prin vizor și să noteze totul într-un caiet.
A observat că Valentina cumpăra bandaje, fiole și perfuzii. Uneori venea o asistentă de la policlinică, dar stătea numai câteva minute.
Într-o seară, Zinaida a auzit un bărbat șoptind:
— Nu mai pot rămâne aici mult timp.
Când a întrebat, vecina a negat că ar mai locui cineva în apartament.
Peste câteva zile, lumina s-a stins în tot blocul.
Din locuința Valentinei nu se auzea nimic.
Ușa era deschisă.
Un motan roșcat a apărut pe prag și a început să zgârie podeaua, chemând-o parcă înăuntru.
Zinaida a intrat și a găsit-o pe vecină căzută lângă pat.
Sub o pătură se afla un bărbat palid, cu barbă.
Când acesta a deschis ochii, Zinaida și-a dus mâna la gură.
Era Serghei, fiul Valentinei, despre care toți știau că murise într-un accident peste hotare.
Valentina și-a revenit după ce a primit ajutor medical.
La spital i-a spus Zinaidei adevărul.
Serghei plecase la muncă în Cehia cu opt ani înainte. După un accident pe șantier, patronul îl declarase dispărut și refuzase să recunoască faptul că lucra fără contract.
Familiei i se spusese că bărbatul murise.
În realitate, Serghei supraviețuise, dar rămăsese fără acte și cu probleme de memorie. Fusese adăpostit într-un centru pentru persoane fără locuință.
Ani mai târziu, un voluntar îl ajutase să-și amintească numele mamei și orașul.
Serghei se întorsese la Bălți cu doar două luni înainte.
— De ce nu ați spus nimănui? a întrebat Zinaida.
— Nu avea acte. Se temea că-l vor trimite înapoi. Și era bolnav.
Valentina îl îngrijea singură. Pisicile îi țineau companie când ea mergea după medicamente.
Mirosul, cum s-a aflat, venea din subsol. O conductă veche se fisurase sub apartament, dar administrația blocului nu verificase, fiindcă toți erau convinși că vina era a animalelor.
Zinaida a adunat locatarii.
De data aceasta nu pentru o plângere împotriva Valentinei.
— Dacă până mâine nu vine instalatorul, mergem cu toții la primărie, a declarat ea.
Conducta a fost reparată.
Cu ajutorul unui avocat și al consulatului, Serghei și-a refăcut documentele. Fostul angajator a fost obligat să confirme accidentul, iar bărbatul a primit despăgubiri.
Nu erau mulți bani, dar au ajuns pentru tratament și pentru repararea apartamentului.
Serghei nu a trăit mult. Boala fusese descoperită prea târziu.
În ultima seară a rugat-o pe Zinaida să aibă grijă de mama lui.
— Eu? s-a mirat femeia.
— Dumneavoastră vedeți tot ce se întâmplă în bloc.
Zinaida a lăsat ochii în jos.
— Nu întotdeauna văd corect.
După moartea lui, ea a încetat să mai țină caietul cu observații.
În schimb, și-a făcut un calendar.
Luni — cumpărături pentru Valentina.
Miercuri — policlinică.
Vineri — curățenie și hrană pentru pisici.
Când motanul roșcat a început să doarmă pe preșul ei, Zinaida se prefăcea că o deranjează.
Dar în fiecare seară îi lăsa lângă ușă o farfurioară cu mâncare.