— Tărcatul rămâne cu tine, spuse Sergiu. — Eu am fost egoist. Dar înainte să plec, trebuie să-ți mai spun ceva.
Alina strânse mânerul cuștii.
— Spune.
— Nu plec fiindcă nu mai simt nimic pentru tine.
Ea râse scurt, fără bucurie.
— Sergiu, trenul pornește peste un minut. Nu e locul potrivit pentru asemenea vorbe.
— Locul potrivit a fost acasă. Numai că acolo am tăcut.
— Și acum?
— Acum măcar nu mai vreau să mint.
Se auzi fluierul conductorului.
Sergiu își ridică geanta.
— Trebuie să urci, spuse Alina.
— Știu.
— Atunci mergi.
El o privi lung.
— Voi merge. Dar nu cu ideea că am scăpat de viața noastră. La București trebuie să înțeleg ce vreau cu adevărat, nu să folosesc Tărcatul ca să-mi fie mai ușor.
Alina își șterse obrazul.
— Nu te voi aștepta cu viața pusă pe pauză.
— Nici nu îți cer.
— Și să nu îmi trimiți peste o lună un mesaj cu „mi-e dor” și să crezi că asta repară tot.
— Nu voi face asta.
— Bine.
Sergiu se aplecă spre cușcă.
Tărcatul își lipi nasul de gratii. De data aceasta nu se retrase când Sergiu îl atinse.
— Ai grijă de ea, îi șopti.
Alina auzi.
— El are grijă mai mult de casă decât am avut noi în ultima vreme.
Sergiu urcă în tren.
La fereastră o văzu pe Alina rămânând pe peron cu puloverul cafeniu și cușca în brațe.
Când trenul porni, Tărcatul nu se mai zbătea.
În București, Sergiu intră într-un apartament care nu avea nimic personal. Proprietarul lăsase o cană albă, două farfurii și o pătură împăturită pe canapea.
Sergiu desfăcu geanta și găsi un fir de blană tărcată prins de hanorac.
Îl luă între degete și se așeză pe podea.
Pentru prima dată își permise să plângă fără să se ascundă în baie sau să iasă la plimbare până îi trecea.
În lunile următoare, viața lui se așeză treptat.
Munca era grea, orașul obositor, iar serile prea lungi. Dar Sergiu nu se mai grăbea să umple fiecare tăcere.
A început să noteze ce simte. Să sune înainte de a lua decizii care îi priveau și pe alții. Să recunoască atunci când îi era frică.
Cu Alina vorbea rar.
La început doar despre Tărcatul.
„A mâncat.”
„A fost la veterinar.”
„Doarme din nou pe scaunul lui.”
Mai târziu, mesajele au devenit mai lungi.
Alina i-a povestit că se simțise abandonată cu mult înainte ca el să-și cumpere bilet. Sergiu a recunoscut că, atunci când se simțea neînțeles, se închidea și aștepta ca ea să-i dovedească iubirea alergând după el.
— Am venit la gară după Tărcatul, îi spuse ea într-o seară. — Dar și pentru că nu suportam să pleci fără să ne privim în ochi.
— Eu cred că speram să vii.
— Nu era corect să mă testezi astfel.
— Știu.
Nu s-au împăcat.
Cel puțin nu ca înainte.
După opt luni, Sergiu s-a întors la Chișinău pentru câteva zile. Alina îl invită să-l vadă pe Tărcatul.
Motanul stătea pe același scaun de lângă geam. Când Sergiu intră, deschise ochii, coborî încet și se apropie.
Îi mirosi geanta, apoi îl lovi ușor cu capul peste picior.
— M-a iertat? întrebă Sergiu.
— Nu știu dacă pisicile gândesc așa, spuse Alina. — Probabil a decis doar că încă faci parte din lumea lui.
Au băut ceai în bucătărie.
Mușcatele crescuseră, iar puloverul cafeniu era aruncat pe spătarul unui scaun.
— Tu te întorci la București? întrebă ea.
— Da.
— Definitiv?
— Nu mai folosesc cuvântul acesta atât de ușor.
Alina zâmbi.
Au rămas separați încă aproape un an. În tot acel timp s-au vizitat, au vorbit și au învățat să nu transforme dorul într-o promisiune grăbită.
Când Sergiu s-a întors definitiv la Chișinău, nu s-a mutat imediat la Alina. Și-a luat o garsonieră în apropiere.
Au început din nou cu întâlniri, plimbări și cine.
Într-o zi, Tărcatul a fost cel care a decis înaintea lor.
Când Sergiu se pregătea să plece, motanul s-a așezat pe pantofii lui și a refuzat să se miște.
— Se pare că nu vrea să pleci, spuse Alina.
— De data aceasta pot rămâne fără să fug de ceva.
Ea îl privi câteva secunde.
— Atunci rămâi la cină.
Nu toate despărțirile trebuie anulate.
Dar uneori distanța le arată oamenilor că nu iubirea lipsea, ci curajul de a fi sinceri.
Tărcatul nu le-a reparat relația.
Doar le-a arătat unde era casa lui.
Iar ei au avut de învățat dacă mai pot transforma acel loc și în casa lor.