— Eu am cumpărat jumătate din acest apartament. Iar de luna viitoare mă mut aici definitiv

— Eu am cumpărat jumătate din acest apartament. Iar de luna viitoare mă mut aici definitiv.
Lidia s-a uitat la Sergiu.
— Cum adică a cumpărat jumătate?
— Mamă, am avut probleme cu creditul.
— Ce probleme?
Sergiu a recunoscut că pierduse o sumă mare într-o investiție riscantă. Rămăsese cu datorii și era aproape să piardă apartamentul. Veronica îl ajutase, achitând restanțele în schimbul unei cote de proprietate.
— Și voi sunteți împreună?
Sergiu a tăcut.
Veronica a răspuns:
— Nu în sensul în care credeți.
Situația era și mai ciudată. Veronica fusese directoarea firmei unde lucrase Sergiu. Îl concediase după ce descoperise că el folosise fără permisiune datele unui client pentru un proiect personal.
— Tu ai făcut asta? a întrebat Lidia.
— Am greșit.
— Și după aceea ea ți-a cumpărat jumătate din apartament?
— I-am oferit un nou contract, a spus Veronica. El lucrează pentru mine și își va răscumpăra partea.
— Atunci de ce purtați halatul meu și de ce faceți duș unul după altul?
Veronica a ridicat sprâncenele.
— Eu am făcut duș. Sergiu dormea. Am rămas aici pentru că am lucrat până târziu.
Sergiu s-a înroșit.
Lidia nu a crezut complet explicația.
În săptămânile următoare, a aflat adevărul. Sergiu și Veronica nu erau un cuplu, dar relația lor devenise dependentă și nesănătoasă. Ea îi controla programul, banii și deciziile. El accepta totul, fiindcă se simțea vinovat și dator.
Lidia a încercat să intervină, dar Sergiu s-a închis.
— Lasă-mă să-mi rezolv viața.
— Atunci rezolv-o, nu o preda altcuiva.
Punctul de cotitură a venit când Veronica i-a cerut să semneze un act prin care renunța la dreptul de răscumpărare a cotei sale dacă întârzia trei luni la plată.
Sergiu a dus documentul la avocat.
Clauzele erau atât de dure, încât practic risca să piardă tot apartamentul.
Pentru prima dată, el i-a spus Veronicăi „nu”.
A urmat un scandal. Ea l-a acuzat de nerecunoștință, el a acuzat-o că îl ține captiv prin datorii.
În cele din urmă, au desfăcut contractul. Sergiu a vândut apartamentul, a achitat ce îi datora și s-a mutat într-o chirie modestă.
Lidia a fost tristă, pentru că investise ani de muncă în locuința aceea. Dar nu i-a reproșat.
— Mai bine pierzi niște pereți decât să te pierzi pe tine.
După un an, Sergiu avea un job nou, o viață mai simplă și niciun secret.
Iar cheia de rezervă pe care i-a dat-o mamei era însoțită de o condiție scrisă pe un bilețel:
„Doar la incendiu, inundație sau dacă te invit eu.”
Lidia a zâmbit și a pus cheia în geantă.
De data aceasta, chiar nu a mai folosit-o.