Telefonul Andreei începu să sune la câteva minute după livrarea notificării.
Doina sună de șapte ori.
Cristina trimise mesaje:
„Nu ne poți da afară.“
„Sunt sora ta.“
„Mama a vrut doar să te facă să înțelegi.“
Sorin lăsă un mesaj vocal în care propunea să se întâlnească „fără avocați și fără scandal“.
Andreea nu răspunse.
Mara urmărea însă fiecare vibrație a telefonului.
În primele nopți petrecute la hotel, fata verifica încuietoarea înainte să se culce.
— Mamă, bunica poate veni să schimbe și yala asta?
— Nu.
— Ne întoarcem în casă?
Andreea își privi copilul.
Legal, casa îi aparținea. Putea cere acces imediat.
Dar Mara nu mai vorbea despre ea ca despre „acasă“.
— Ne întoarcem doar pentru lucrurile noastre.
— Și după aceea?
— Vom găsi un loc în care nimeni nu te va pedepsi pentru conflictele adulților.
Pentru prima dată de la incident, Mara zâmbi slab.
La întâlnirea din Florești, Andreea veni cu avocatul și un lăcătuș. Doamna Pop rămase lângă Mara.
Doina deschise furioasă.
— Ai adus străini în casa familiei?
— Am adus avocatul proprietarei.
Cristina avea deja câteva cutii pregătite. Sorin stătea în sufragerie, cu capul plecat.
Avocatul explică din nou că uzufructul viager îi permitea Doinei să locuiască în casă, nu să decidă cine este proprietar. Excluderea intenționată a unui copil putea determina intervenția instanței.
Andreea retrase permisiunea Cristinei și a lui Sorin de a locui acolo.
— Aveți treizeci de zile.
Cristina începu să plângă.
— Nu-mi permit o chirie.
— Ani întregi ai locuit aici fără să plătești.
— Nu am schimbat eu yala.
— Dar erai în spatele mamei când Mara te privea și cerea ajutor.
Cristina tăcu.
Sorin spuse că încercase să o convingă pe Doina să renunțe.
— Nu suficient cât să deschizi ușa, răspunse Andreea.
Doina folosi vechea amenințare:
— Tatăl tău ar fi rușinat.
Andreea scoase din mapă o scrisoare lăsată de acesta împreună cu actele casei.
Tatăl ei scrisese că îi oferă soției dreptul de a locui acolo, dar lasă proprietatea fiicei pentru ca locuința să nu devină niciodată o metodă de control.
Doina citi și se așeză fără să spună nimic.
Mara își strânse cărțile, hainele și fotografiile.
La plecare, Doina îi întinse o cheie nouă.
— Poți veni oricând.
Mara o privi.
— Puteam veni și în ziua aceea. Tot nu mi-ai deschis.
Andreea și fiica ei închiriară un apartament mic în Cluj.
Mara își alese un birou lângă fereastră și lipi pe ușă o hârtie pe care scrisese:
„Aici nimeni nu rămâne în ploaie.“
Cristina și Sorin plecară după trei săptămâni. Doina rămase singură în casa mare.
Câteva luni mai târziu, îi ceru Andreei să se întâlnească.
— Am vrut doar să nu pierd familia.
— Ai încercat să o păstrezi controlând-o.
— Credeam că vei reveni dacă te sperii.
— Ai speriat-o pe Mara.
Doina întrebă dacă nepoata o va ierta.
— Nu pot decide în locul ei.
După un an, Mara nu mai verifica yala seara.
Doina îi trimise prin doamna Pop un pandantiv în formă de cheie și un bilet:
„Abia acum înțeleg că o cheie nu îți dă dreptul să închizi ușa în fața cuiva.“
Mara păstră pandantivul, dar nu îl purtă.
Nu era încă pregătită să-și vadă bunica.
Andreea nu îi luase Doinei acoperișul deasupra capului. Îi luase doar puterea de a folosi acel acoperiș împotriva altora.
Pentru că familia nu înseamnă să suporți orice în numele sângelui.
Înseamnă să știi că, atunci când ești copil și stai în frig, cineva îți va deschide.