Doamna Emilia susținea că mirosul de pe palier venea din garsoniera vecinei sale, Aurelia.
— Șase pisici într-o singură cameră! Nu este normal!
Aurelia, o fostă croitoreasă din Brașov, nu se apăra. Intra repede în casă cu sacoșe de hrană și evita privirile vecinilor.
Asociația de proprietari a trimis două controale.
De fiecare dată, locuința era curată, animalele îngrijite, iar litierele schimbate.
Emilia însă a început să observe alte lucruri.
O femeie tânără venea noaptea cu o geantă medicală. Din farmacie erau aduse comprese, seringi și medicamente pentru oameni.
Apoi, într-o după-amiază, din apartament s-a auzit un bărbat tușind.
— Cine locuiește cu dumneavoastră?
Aurelia a răspuns fără să deschidă complet ușa:
— Nimeni.
Într-o noapte, o avarie a lăsat blocul fără curent.
Emilia a ieșit pe palier și a văzut ușa vecinei întredeschisă.
O pisică albă a apărut în prag și a început să miaune insistent.
În interior, Aurelia era căzută lângă canapea.
Pe masă se aflau medicamente și un telefon vechi.
În camera din spate dormea un bărbat foarte slăbit.
Emilia s-a apropiat, i-a luminat fața și a simțit că nu mai poate respira.
Era Sorin Dobre, fostul administrator al blocului, dispărut fără urmă în urmă cu patru ani.
Iar lângă pat se afla o mapă pe care scria numele Emiliei.
— Ce caută numele meu aici? a întrebat ea.
Bărbatul a deschis ochii.
— Pentru că dumneavoastră ați semnat procesul-verbal.
Emilia și-a amintit imediat.
Cu patru ani înainte, blocul contractase lucrări de izolație. Sorin fusese acuzat că a dispărut cu avansul plătit de locatari.
Emilia strânsese semnături, dăduse declarații și îl numise hoț în fața tuturor.
După dispariția lui, cazul fusese închis.
Sorin i-a explicat cu greu că adevăratul responsabil era președintele asociației, împreună cu firma de construcții. Ei transferaseră banii, folosind documente falsificate cu semnătura lui.
Când Sorin descoperise, fusese amenințat.
— De ce nu ați mers la poliție?
— Am mers. Dar înainte de audiere am fost lovit și lăsat într-un șanț. Mi-am pierdut memoria pentru o vreme. O familie m-a găsit și m-a îngrijit.
După ce și-a revenit, îi fusese frică să se întoarcă.
Aurelia era sora lui. Doar ea știa că trăiește.
Cu două luni înainte, Sorin aflase că are o boală gravă și ceruse să vină acasă.
Mapa conținea copii după facturi, extrase bancare și liste cu semnături. Numele Emiliei apărea deoarece procesul-verbal semnat de ea dovedea că banii fuseseră predați înainte de dispariția lui Sorin.
Emilia a chemat ambulanța și poliția.
Pentru prima dată nu a scris nimic în grupul blocului.
Ancheta a fost redeschisă. Fostul președinte al asociației a încercat să nege, dar documentele și mărturia lui Sorin au fost suficiente.
Locatarii au aflat adevărul.
Mulți au venit la spital să-și ceară iertare.
Sorin nu a vrut să-i vadă.
— Nu mai am nevoie să mă creadă, i-a spus Emiliei. Am nevoie doar ca sora mea să nu rămână singură.
A murit după șase săptămâni.
După înmormântare, Aurelia s-a întors în garsonieră și a găsit-o pe Emilia curățând holul.
— Ce faceți?
— Conducta de scurgere este fisurată. De acolo vine mirosul. Instalatorul sosește mâine.
— Nu trebuie să vă ocupați.
— Ba da.
Emilia a închis găleata și a privit pisicile.
— Am petrecut ani întregi încercând să vă scot din casă. Măcar acum să vă ajut să rămâneți.
Două pisici au fost adoptate de vecini.
Celelalte au rămas la Aurelia.
Emilia venea dimineața cu pâine, iar seara ajuta la medicamente.
Nu au devenit prietene apropiate peste noapte.
Aurelia nu uita ușor.
Dar într-o zi i-a dat Emiliei o cheie.
— Pentru situații de urgență.
Emilia a luat-o fără să zâmbească.
Pentru ea, cheia aceea valora mai mult decât orice iertare spusă prea repede.