„Soțul dumneavoastră a descoperit adevărul despre Andrei înainte să moară.“
Elena privi punctul albastru oprit la pensiunea de lângă aeroport.
Nu intră după fiul ei.
Se duse direct la bancă.
În caseta de valori se afla un dosar pregătit de Mihai: actele originale ale firmei, testamentul real și o memorie externă.
Testamentul adevărat îi lăsa Elenei casa din Florești și jumătate din companie. Partea lui Andrei urma să fie administrată sub supraveghere până la finalizarea unui audit.
Pe memorie se aflau copii ale unor contracte falsificate și o înregistrare video din biroul lui Mihai.
Andrei și Adriana veniseră să-l oblige să accepte vânzarea firmei.
— Ai semnat în numele meu, spunea Mihai.
— Era singura cale să încheiem tranzacția, răspunse Andrei.
— Mâine merg la poliție.
În timpul disputei, Mihai se prăbuși.
Andrei se aplecă asupra lui, dar Adriana îi spuse:
— Dosarul. Găsește-l înainte să vină cineva.
Înregistrarea arăta că apelul la urgență fusese făcut cu o întârziere de optsprezece minute.
Mihai murise din cauza infarctului, dar propriul fiu alesese să caute documente în loc să-i ofere imediat o șansă.
Elena trimise materialele autorităților.
Andrei, Adriana și avocatul Sorin Popescu au fost reținuți când încercau să golească seiful companiei. Pe laptopul avocatului s-au găsit variantele succesive ale testamentului fals.
Andrei descoperi dispozitivul de localizare în timpul percheziției.
— M-ai urmărit, spuse el furios.
— Am urmărit ceea ce ai încercat să ascunzi.
— Nu l-am omorât pe tata!
— L-ai văzut căzut și ai ales banii.
În instanță, testamentul a fost anulat. Tranzacțiile pregătite de Adriana au fost blocate, iar proprietățile au revenit patrimoniului legal.
Când fiul îi ceru iertare, Elena nu ridică vocea.
— Poate că într-o zi voi putea să mă gândesc la tine fără furie. Dar nu voi spune că totul s-a șters. Tatăl tău nu a primit cele optsprezece minute pe care le-ai oferit documentelor.
Elena păstră casa și continuă firma cu ajutorul angajaților vechi.
În biroul lui Mihai a pus testamentul adevărat într-o ramă, nu pentru valoarea juridică, ci pentru o propoziție scrisă de el pe ultima pagină:
„Familia nu este cel care primește totul după moartea mea, ci omul care nu mă lasă singur cât încă sunt viu.“
Andrei crezuse că, luând cheile, o ștersese pe mama lui din familie.
În realitate, el fusese cel care renunțase la familie în clipa în care alesese seiful în locul tatălui său.