Radu tăia ceapa pentru salată când auzi cheia în ușă.
— Iubitule, am ajuns! strigă Mirela.
El ridică ochii spre tavan.
“Am.”
Nu “am ajuns”, ci “am ajuns noi”.
Ceea ce însemna că Oana era iar cu ea.
Oana, cea mai bună prietenă a Mirelei, era suportabilă la o cafea scurtă. Chiar plăcută, dacă nu trebuia să rămână mult. Dar în casă se transforma. Avea obiceiul să comenteze tot: mâncarea, televizorul, felul în care Radu așeza lucrurile.
Și, mai ales, îl privea ca și cum ar fi fost un chiriaș în propriul apartament.
— Vai, ai gătit! spuse Mirela, intrând în bucătărie. Ce bine!
Radu nu răspunse.
Oana apăru în urma ei și zâmbi ironic.
— Măcar azi nu mâncăm prostii.
Radu strânse cuțitul mai tare.
— Stați jos. E gata imediat.
Cina trecu greu. Pentru el. Fetele râdeau, vorbeau, își povesteau totul una alteia, iar el avea senzația că stă la masă cu două persoane care îl folosesc doar ca decor.
După ce mâncară, se ridicară și plecară în sufragerie.
Farfuriile rămăseseră pe masă.
Radu oftă și începu să strângă singur.
Mai târziu, el lucra pe laptop în camera mică. Aștepta ca Mirela să o conducă pe Oana. Dar timpul trecea și ele tot vorbeau.
În cele din urmă, Mirela intră.
— Radu… am o rugăminte.
— Știam.
— Oana are probleme cu iubitul ei. Poate să stea la noi o săptămână? Doar până ia salariul. După aceea își caută chirie.
El tăcu.
Oana nu-i plăcea. Deloc. Dar nu putea să spună “nu” unei femei care, teoretic, nu avea unde merge.
— O săptămână, spuse el.
Mirela îl sărută pe obraz.
— Mulțumesc! Și… îi dăm dormitorul? Se simte aiurea să doarmă în sufragerie.
— Dormitorul nostru?
— Doar câteva zile.
Așa a început totul.
Radu se întorcea primul de la serviciu, pentru că lucra aproape de apartamentul din Titan. Trecea pe la supermarket, gătea, spăla vase. Mirela venea târziu cu Oana. Mâncau, apoi se închideau în dormitor și stăteau la povești.
Radu dormea pe canapea.
O săptămână deveni două.
Apoi aproape trei.
Oana începuse să dea ordine.
— Radu, televizorul e prea tare.
— Radu, nu mai trânti ușa.
— Radu, ai luat iaurturi?
— Radu, un bărbat adevărat știe să aibă grijă de casă.
Mirela nu spunea nimic.
Într-o seară, Radu ajunse acasă și o găsi pe Mirela în bucătărie.
— Ai venit devreme?
— M-au trimis în concediu câteva zile, zise ea, mâncând un sendviș.
Apoi plecă în dormitor.
Radu deschise frigiderul.
Gol.
Bătu la ușa dormitorului. Oana deschise.
— Unde e mâncarea?
— Am mâncat.
— Și mie de ce nu mi-ați zis? Cumpăram ceva.
— Dacă ai musafiri, trebuie să fii prevăzător, spuse ea și închise ușa.
În seara următoare, Mirela anunță:
— Plec două zile în delegație.
— Cum adică? Nu ești în concediu?
— S-a îmbolnăvit un coleg. M-au rugat pe mine.
Oana se lumină.
— Super! Asta înseamnă că te apreciază.
Radu nu mai zise nimic.
A doua zi, după serviciu, nu se duse acasă. Mâncă la un restaurant mic, apoi intră la un film. Ajunse târziu.
Oana îl aștepta în hol.
— Unde ai umblat?
— Poftim?
— Mi-e foame. Nu gătești?
Radu râse scurt.
— Ai mâini.
— Eu sunt musafir.
— Nu. Musafir ești trei zile. După aceea ești problemă.
Oana se înroși.
— Cum îți permiți?
Radu intră în dormitor, scoase geanta ei și o puse pe pat.
— Îți strângi lucrurile. Acum.
— Nu mă poți da afară!
— Ba pot. E casa mea.
Atunci Oana își schimbă expresia. Zâmbi urât.
— Știi ce? O sun pe Mirela și îi spun că ai încercat să te dai la mine.
Radu simți cum îi îngheață sângele.
— Ai înnebunit?
— Nu. Sunt doar mai deșteaptă decât tine.
Și apăsă butonul de apel.
Radu nu se apropie. Își scoase propriul telefon și începu să filmeze.
— Spune încă o dată. Spune clar ce vrei să inventezi.
Oana își pierdu zâmbetul.
— Nu ai voie să mă filmezi.
— Dar tu ai voie să-mi distrugi viața cu o minciună?
Din telefon se auzi vocea Mirelei:
— Oana? Ce s-a întâmplat?
Oana începu imediat să plângă.
— Mirela, el mă dă afară! A urlat la mine! Mi-e frică!
Radu rămase calm.
— Mirela, te rog să asculți și partea mea.
— Radu, ce-ai făcut? Nu pot să plec două zile că deja faci scandal?
El închise ochii.
Acolo era răspunsul.
Ea nu întrebase “ce s-a întâmplat?”. Întrebase “ce-ai făcut?”.
— Oana tocmai m-a amenințat că va spune că m-am dat la ea.
— Nu e adevărat! strigă Oana.
— Am înregistrat finalul discuției. Îți trimit acum.
După ce clipul ajunse la Mirela, urmă o tăcere lungă.
Apoi ea spuse:
— Poate era speriată. Tu uneori vorbești dur.
Radu simți cum în el se rupe ceva, dar nu dureros. Mai degrabă definitiv.
— Înțeleg.
— Ce înțelegi?
— Că am fost singur în relația asta de mult timp.
Scoase din dulap și geanta Mirelei.
— Oana, ai o oră să pleci. Lucrurile Mirelei le strâng eu. Le ia mâine.
Mirela țipă în telefon, dar Radu închise.
Oana mai încercă să protesteze, apoi, văzând că el pusese cronometru, începu să-și arunce lucrurile în geantă. Plecă trântind ușa.
Radu strânse lucrurile Mirelei fără furie. Parfumuri, haine, cărți, cabluri, cosmetice. Toate mărunțișurile care îi invadaseră apartamentul în timp ce el dispăruse treptat din propria viață.
A doua zi, Mirela îl aștepta la intrarea în bloc.
— Nu pot intra în apartament!
— Știu.
— Ai schimbat yala?
— Nu. Doar am încuiat cu al doilea butuc.
În apartament, Radu îi puse sacoșele în fața ușii.
— Astea sunt ale tale.
— Din cauza Oanei faci asta?
— Nu. Din cauza ta.
Mirela păli.
— Trei săptămâni ai văzut cum dorm pe canapea, cum gătesc, cum strâng după voi. Și când prietena ta m-a amenințat cu o acuzație falsă, primul tău instinct a fost să mă învinovățești pe mine.
— Eram confuză…
— Nu. Erai obișnuită ca eu să tac.
Îi luă cheia din palmă.
— La revedere, Mirela.
Ea bătu mult timp la ușă. Apoi sună. Apoi trimise mesaje. Când furioase, când dulci.
Radu nu răspunse.
Primele zile apartamentul păru prea mare. Prea liniștit. Dar încet, liniștea începu să semene cu libertatea.
Radu își cumpără o pilotă nouă. Dormi din nou în dormitor. Găti doar pentru el. Într-o seară, privind masa curată, înțelese ceva simplu:
Nu pierduse o femeie care îl iubea.
Pierduse o viață în care el muncea, tăcea și se micșora pentru confortul altora.
Iar asta nu era pierdere.
Era salvare.