Ana s-a întors de la schimb mai târziu ca de obicei. La firma de distribuție se blocase totul: un camion cu marfă venise cu actele nepotrivite, șoferul se certase cu gestionarul, șeful sunase din zece în zece minute, iar ea rămăsese până seara să potrivească cifrele pentru trei oameni. Pe drum spre casă a cumpărat patru amandine. David îi spusese dimineață că luase primul zece la matematică, iar ea promisese să sărbătorească după muncă.
În scara blocului mirosea a ulei prăjit și a mop ud. Pe palier, neonul pâlpâia galben, iar lângă ușa apartamentului Vioricăi, un colț de preș avea un fir desfăcut de câteva luni. Ana încuiase de atâtea ori cu cheia pe care o purta la colier, încât nici nu se mai gândea că locul ăla nu era al ei.
În hol mirosea a pui la cuptor și a fixativ. Pe etajeră stăteau două botine străine, un palton deschis la culoare — îl recunoscu pe cel al Loredei, sora lui Cristian — și, lângă cuier, o cutie mare de la un salon de mirese, cu panglici aurii.
David stătea pe covor, cu manualul deschis în față, dar nu citea. Pe pagină ducea un deget de la un colț la altul, fără să atingă vreun exercițiu.
— De ce stai aici singur? întrebă Ana.
— Bunica a zis să nu deranjez. Mătușa Loredana a ales restaurantul, dar mai vrea alte flori. Mamă, sâmbătă mergem la bunica Aneta?
— De ce crezi asta?
— Am auzit-o pe bunica Viorica spunându-i lui tata că ție ți-ar fi mai bine să stai pe la mama ta.
Din bucătărie se auzi râsul Loredei, apoi vocea Vioricăi:
— Ano, vino odată! Avem un eveniment, iar tu tot pe hol stai.
Pe măsuța din hol zăcea o mapă transparentă. Deasupra, un contract cu restaurantul: avans 32.000 de lei. Sub el, o factură pentru aranjamente și DJ: 6.400 de lei. Mai jos, chitanța de la salonul de mirese: 8.100 de lei. În colțul fiecărui act, data de azi.
Ana adună în minte: 46.500 de lei. Cam tot ce avea în contul ei de economii, mai puțin câțiva lei. Se duse în dormitor și deschise aplicația băncii. Contul pe care îl alimentase trei ani, după fiecare primă și fiecare schimb suplimentar, arăta 113 lei și 20 de bani. Sub sumă, o operațiune din seara precedentă: transfer către Viorica Marcu — 46.500 de lei.
Banii aceia îi strânsese pentru avansul la un apartament cu două camere lângă școala lui David. Locuiau la Viorica de când avea David un an, cu vorba că stau temporar. Temporarul se lungise șase ani. Ana plătea mâncarea, întreținerea, medicamentele soacrei și nu comenta când aceasta verifica frigiderul după fiecare cumpărătură. Cristian știa de economii și spunea mereu: încă puțin și ne mutăm.
Acum mutarea stătea pe masă, în trei chitanțe.
La masă stăteau Viorica, Loredana și o femeie cu cataloage de invitații. Cristian se așezase lângă fereastră, cu o cană de ceai în față, și nu s-a întors când a intrat Ana. Ea puse mapa lângă zaharniță.
— De unde sunt banii ăștia?
Femeia cu cataloagele închise caietul. Loredana strâmbă din nas. Viorica își turnă ceai, îndreptă șervețelul sub farfurioară și abia apoi ridică ochii spre Ana.
— Nu de unde, ci pentru ce. Loredana se mărită. Un salon bun nu așteaptă.
— În contul meu au rămas 113 lei.
Cristian își frecă gâtul. Viorica se uită la el, apoi din nou la Ana.
— Salariul tău l-am dat pe nunta fiicei mele. Nu pe prostii. Pe un eveniment de familie.
Ana puse telefonul pe masă, în fața lui Cristian, astfel încât să vadă transferul.
— Tu ai transferat?
— Ana, hai să nu discutăm cu străini de față, murmură Cristian. Mama mi-a cerut să ajut. Credeam că stăm calm după aceea.
— După ce cheltuiți tot?
— Ești măritată, interveni Viorica. În familie nu se numără fiecare leu. Noi vă ținem aici, îl scoatem pe copil de la școală, iar când Loredana are nevoie de ajutor, dintr-odată e „al meu”.
— Eu plătesc mâncare și întreținere. Iar banii aceia i-am strâns pentru un apartament.
— Apartament aveți unul. Loredana se mărită acum. Ori să se facă de râs în fața neamurilor într-o bodegă, în timp ce tu strângi pentru moftul tău?
Loredana puse fotografia rochiei pe colțul mesei.
— Mama a spus că tu și Cristian ați hotărât să ajutați. Dacă te durea atât de tare, trebuia să spui de la început, nu să intri peste noi cu controlul.
Ana se uită la bărbatul ei. Treizeci și patru de ani, dar atunci părea un băiat prins lângă o farfurie spartă: vinovat, stingher, dar răspunzând mai mult pentru mama decât pentru el.
— Cum ai intrat în contul meu?
— Telefonul tău era pe noptieră. A venit confirmarea, am introdus codul. Tu dormeai după schimb, nu voiam să te trezesc.
— Să-mi iei banii nu ai vrut să mă trezești, dar să muți apartamentul pe nunta Loredei ai avut chef.
— Nu i-am luat pentru mine. Loredana avea nevoie de avans până dimineață. Mama a zis că dacă pierdem restaurantul, Răzvan și părinții lui o să spună că suntem zgârciți.
Viorica puse ceașca pe farfurie cu un pocnet.
— Bărbatul a hotărât pentru familie, iar tu îl tragi la răspundere. Dacă nu-ți convine cum trăim, poți sta la maică-ta și te poți gândi. Dar nu-l lua pe David: școala e aproape, tatăl e aici, camera e a lui.
Din hol se auzi vocea lui David:
— Mamă, pot să vin și eu cu tine?
Ana ieși la el. Băiatul stătea cu cutia de amandine în brațe și se uita la ea de parcă răspunsul ei punea ordine în lumea lui mică.
— Da, cu mine. Acum ia farfurii, bem ceaiul în cameră.
— Nu trage copilul în discuțiile voastre, zise Viorica din urmă. Dacă îți pui în minte să umbli pe chirii, David e mai bine să rămână aici.
Cristian spuse blând:
— Mamă, încetează.
Dar el doar o ruga să vorbească mai încet. Ana închise ușa camerei, împărți amandinele cu fiul ei și, în timp ce el povestea cum a rezolvat problema la tablă, își schimbă parolele la telefon. Apoi îi ceru să pună în rucsac o carte, echipamentul de sport și o mașinuță.
Cristian intră peste câteva minute.
— Unde pleci la ora asta?
— Unde nu-mi intră nimeni în telefon când dorm.
— Nu face din asta sfârșitul lumii. Îți dau banii înapoi.
— Arată-mi o hârtie de la mama ta.
Își mută ochii pe geam.
— Restaurantul e plătit. Loredana a trimis invitațiile. Nu putem s-o facem de râs în fața lui Răzvan.
— Iar pe mine în fața lui David poți?
— David nu înțelege. Mama doar crede că lui îi e mai bine aici. Dacă pleci, de ce să schimbe copilul școala?
— Adică eu plătesc nunta, plec, iar copilul rămâne la voi?
— Nu așa am zis.
— Exact așa ai zis.
Ana împături câteva haine și luă mapa cu actele ei. Viorica stătea în hol cu brațele încrucișate; nu s-a certat de față cu David, doar a spus în urma lor că o mamă cu minte nu scoate copilul din casă la ora aia. Ana îi puse lui David căciula, îl luă de mână și ieși din apartamentul în care șase ani se străduise să fie comodă.
Pe scară, neonul se stinse chiar când trecură pe lângă ușa de la ghenă. Coborâră pe întuneric, unul lângă celălalt, cu rucsacul lui David atârnând pe un umăr. Afară mirosea a ploaie și a frunze ude. Ana chemă un taxi.
Andreea stătea la douăzeci de minute de mers, într-un apartament din Bartolomeu. Îl culcară pe David pe canapeaua extensibilă, îi puseră lângă el un pahar cu apă și lăsară lampa mică aprinsă. Abia apoi Ana îi arătă Andreei transferul și fotografiile chitanțelor.
Andreea, contabilă de meserie, puse una lângă alta sumele pe un colț de hârtie.
— Sumele se potrivesc. Au luat exact cât au plătit azi. Trimite-i lui Cristian un mesaj, să confirme în scris că a transferat fără acordul tău.
Ana scrise imediat: „Confirmi că ai transferat 46.500 de lei din contul meu fără permisiunea mea?” Telefonul se aprinse după câteva secunde. Cristian: „Hai să vorbim mâine, nu răspunde la panică.” Ea îi trimise din nou: „Scrie da sau nu.” Nu mai veni nimic. Andreea îi turnă un ceai de mentă. David dormea cu rucsacul lângă canapea, cu o mână pe el, de parcă ar fi păzit ceva.
Dimineața, Ana lăsă copilul cu Andreea, care lucra de acasă, și se duse la bancă. La ghișeu, ceru un formular pentru sesizare de fraudă. Funcționara ridică din sprâncene când văzu suma.
— Sunt banii dumneavoastră personali, dintr-un cont de economii pe numele meu, accesat de soț fără acord, zise Ana. Vreau să-l închideți și să opriți orice plată recurentă către asociația de proprietari a apartamentului unde am locuit.
Funcționara ștampilă cererea. Ana citi încă o dată înainte să semneze: anularea plăților recurente, închiderea contului, deschiderea unuia nou pe numele ei. Rămășița de 113 lei și 20 de bani a fost mutată în noul cont.
Apoi sună la un avocat din Brașov, cu cabinet la cinci minute de bancă. Avocata, o femeie cu ochelari subțiri care stătea cu spatele la un perete plin de dosare, citi sesizarea și o întrebă sec:
— Vrei să mergem până la capăt?
— Cât durează până când pot cere banii înapoi?
— Dacă dovedim că transferul s-a făcut fără consimțământ, soțul și soacra pot fi obligați să restituie integral. Dar durează. Luna asta, doi ani.
— Depunem, zise Ana.
Avocata redactă plângerea penală pentru furt și acces ilegal la un sistem informatic. Ana semnă fiecare pagină. Apoi merseră împreună la Poliția Municipiului Brașov. La ghișeu, un agent tânăr o întrebă dacă e conștientă de implicații. Ana răspunse:
— Vreau banii înapoi și vreau să nu se mai atingă nimeni de contul meu.
Agentul îi dădu o copie ștampilată și un număr de dosar. Afară ploua mărunt. Ana băgă copia în geantă, lângă chitanțele fotografiate de Andreea.
Seara, în apartamentul Andreei, David desena un traseu de mașini pe o foaie. Cineva sună la interfon. Andreea se uită pe ecran: Cristian și Viorica. Ana făcu semn să nu răspundă. Interfonul sună de cinci ori. Apoi telefonul Anei începu să vibreze. Cristian. Ea nu răspunse. Veni un mesaj: „Suntem jos. Vino să vorbim.”
După o jumătate de oră, se auzi bătaie în ușă. Nu la interfon — direct la ușa apartamentului. Cumva urcaseră. Andreea stătea lângă ușă, cu mâna pe clanță. Ana se ridică, luă din geantă copia ștampilată a plângerii și deschise ușa, lăsând lanțul.
Cristian stătea în prag, ud la umeri. În spatele lui, Viorica își ștergea tâmpla cu un șervețel de hârtie.
— Ai depus plângere la poliție pentru niște bani? zise Cristian.
— Pentru modul în care mi-ai luat banii. Puteai să ceri.
— E nunta surorii mele! țipă Viorica. Ne faci de râs în fața poliției, ca o hoață?
— Nu v-am făcut eu de râs. Voi ați făcut singuri când ați intrat în telefonul meu.
Ana întinse hârtia prin ușă.
— Dosarul e înregistrat la poliție. Am depus cerere la bancă pentru recuperarea sumei. 46.500 de lei. Atât ați luat. Nu aveți pus de voi pe așa ceva?
Cristian vru să prindă foaia, dar Ana o trase înapoi.
— Primiți originalul prin poștă.
Viorica se agăță de ușă cu degetele.
— Nu poți să strici nunta!
— Nu stric eu nimic. Loredana poate face nunta la o sală pe care familia ei chiar o poate plăti.
Ana închise ușa. Se auzi zăvorul. Prin ușă veni vocea Vioricăi:
— N-o să reziști tu singură!
Ana se întoarse la bucătărie. David întrebă din balcon:
— Mami, cine era?
— Niște oameni care au vrut să intre fără să fie chemați.
Andreea puse pe masă o farfurie cu biscuiți. Telefonul Anei rămăsese pe masă. Cristian trimitea mesaje: „Nu mă băga pe mine la poliție. Mama a transferat, eu doar am confirmat.” Ana citi fără să răspundă. Apoi băgă telefonul în buzunarul de la piept.
Pe fereastră se vedeau blocurile din Brașov, iar în bucătărie mirosea a ceai de mentă. În colțul foii, David desenase o mașinuță care ieșea dintr-un traseu închis.
