Daniela a rămas câteva secunde lângă poartă, cu geanta la picioare. Sorin stătea în curte, lângă grătar, cu aerul omului sigur că femeia din fața lui se va întoarce imediat și își va cere scuze.
Așa făcuse de multe ori.
Își ceruse scuze când el ridica tonul. Își ceruse scuze când el se supăra din nimic. Își ceruse scuze chiar și când nu greșise, doar ca seara să nu se transforme într-un război tăcut.
Dar acum nu mai putea.
— Chiar mă dai afară? — a întrebat ea încet. — Pentru că am spus că friptura e acră?
Sorin a pufnit.
— Nu pentru friptură. Pentru atitudine. Tu niciodată nu știi să apreciezi.
Daniela a simțit cum i se limpezește mintea.
— Să apreciez ce, Sorin? Că de trei ani locuiești în apartamentul meu, dar când te întreabă cineva de mine, spui că doar “stăm împreună”? Că eu îți spăl hainele, îți fac mâncare, îți țin casa caldă, iar tu mă tratezi ca pe cineva care trebuie să fie recunoscător că ai invitat-o o zi la grătar?
El a strâns maxilarul.
— Iar începi cu reproșurile.
— Nu. Abia acum încep cu adevărul.
Sorin a făcut un pas spre ea.
— Ai grijă ce spui.
— Nu. Tu ai grijă cum vorbești cu femeia în casa căreia trăiești.
Pentru prima dată, Daniela nu și-a coborât privirea. Iar asta l-a enervat mai tare decât orice.
— Bine. Pleacă, dacă te crezi atât de importantă.
Daniela și-a ridicat geanta.
— Plec. Dar acasă merg la mine. Iar când te întorci în București, lucrurile tale vor fi pregătite.
Sorin a râs scurt.
— Nu faci tu asta.
— Ba da. O fac chiar azi.
Drumul până la stație i s-a părut lung. Era cald, praful se ridica de pe marginea drumului, iar în piept simțea o greutate ciudată. Nu plângea. Era prea lucidă ca să plângă.
În autobuz, a scos telefonul și a privit ecranul. Sorin nu sunase. Era sigur că ea se va speria, că va reveni, că va încerca să dreagă lucrurile. Dar Daniela nu mai avea nimic de dres.
Acasă, a deschis ușa apartamentului și a văzut tot ce ignorase ani la rând: papucii lui pe hol, cana lui preferată în chiuvetă, cămășile lui puse deoparte pentru spălat, trusa lui de bărbierit lângă oglinda ei.
A început să le strângă. Nu cu furie, ci cu o liniște care o speria puțin.
Seara, Sorin a sunat.
— Daniela, hai să nu exagerăm.
— Nu exagerez.
— Am zis și eu la nervi. Ce, nu mai are omul voie să se enerveze?
— Are voie să se enerveze. Nu are voie să umilească.
— Acum te-am umilit?
— Da. Doar că până azi am numit asta “felul tău de a fi”.
El a tăcut.
— Deschizi când ajung?
— Nu.
— Cum adică nu?
— Lucrurile tale sunt la ușă.
Când Sorin a ajuns, a sunat mult. Apoi a bătut cu pumnul.
— Daniela, deschide! Să discutăm ca oamenii maturi.
Ea stătea în sufragerie, pe canapea, cu genunchii strânși la piept. Îi era greu. Dar îi era mai greu să-și imagineze că îl va lăsa din nou să intre.
— Am discutat destul trei ani prin tăcerile mele — a spus ea.
A doua zi a venit cu flori. Buchetul era frumos, dar Daniela a văzut imediat ce era în spatele lui: nu iubire, ci frica lui de a pierde confortul.
— Daniela, tu chiar strici totul pentru o ceartă?
— Nu. Eu opresc ceva ce era stricat de mult.
— Am stat cu tine trei ani.
— Ai stat la mine trei ani. E diferență.
Sorin a vrut să răspundă, dar nu a găsit nimic suficient de puternic. Pentru că Daniela nu mai cerea explicații. Nu mai cerea să fie aleasă. Nu mai negocia pentru un loc în viața lui.
Își luase locul înapoi în propria viață.
Primele seri singură au fost ciudate. Apartamentul părea prea mare. Dar apoi Daniela a început să respire altfel. A mutat masa de lângă fereastră, și-a cumpărat o față de masă nouă, a aruncat tricoul vechi al lui Sorin pe care îl tot păstra “în caz că”.
Într-o duminică, a făcut cafea și a stat pe balcon. Fără să audă comentarii. Fără să se teamă că va spune ceva greșit. Fără să se micșoreze în propria casă.
Sorin a mai scris. Că îi pare rău. Că a fost obosit. Că ea e prea sensibilă. Că la vârsta lor nu se mai găsește ușor un om.
Daniela i-a răspuns o singură dată:
— Un om da. Un stăpân nu-mi trebuie.
Apoi l-a blocat.
Uneori, o femeie nu pleacă pentru că nu mai iubește. Pleacă pentru că înțelege că dragostea fără respect devine o cușcă.
Daniela a fost dată afară de la o casă de vacanță.
Dar, de fapt, în ziua aceea a ieșit dintr-o relație în care fusese doar comodă.
Și pentru prima dată după mult timp, a ajuns cu adevărat acasă.