La sfârșitul lui mai, pe fereastra bucătăriei din Brașov intra mirosul acela gros de liliac și de asfalt încins. Tocmai pusesem pe masă tava cu friptură de porc la cuptor, acoperită cu ciuperci rumenite, smântână și un strat generos de cașcaval topit. Nici n-apucasem să-mi scot șorțul, că Vlad deja își punea în farfurie felia cea mai mare.
— Mami, liniștește-te, zise el cu gura pe jumătate plină. Ne-am înțeles noi. Alina, tu luni scoți banii sau îi transferi direct la sanatoriu?
Am rămas cu prosopul în mână.
— Ce bani, Vlad?
— Păi, prima ta de vacanță și salariul pe luna mai. Am hotărât: șapte mii pentru mama, la Băile Felix, tratament cu ape termale, camera premium. Restul de trei mii pentru Dana, să-și schimbe geamurile la casă.
— Voi ați hotărât, am zis eu, trăgându-mi un scaun. Eu, se pare, am clipit în momentul ăla.
Dana aproape s-a înecat cu o bucată de carne. S-a uitat la mine de parcă tocmai îi luasem geamurile din față.
— Alina, ce-i cu tine? Vlad are niște probleme temporare la serviciu, i-au tăiat bonusul. Noi suntem familie! Voi nici măcar copii nu aveți, ce faceți cu banii? Îi puneți la saltea?
În familia noastră, cuvântul „noi” însemna de obicei că plătesc eu, iar toți ceilalți conduc operațiunea. Vlad fusese un soț normal până anul trecut. Planificam concedii împreună, puneam bani pentru lucruri mari, nu ne controlam unul altuia farfuria. Dar primăvara trecută fusese promovat șef adjunct la departamentul de logistică. Odată cu funcția, îi crescuse și o coroană invizibilă, dar foarte grea. Se vedea deja patriarhul unei familii mari, un fel de naș de cartier. Iar mama lui, Marioara, și sora lui, Dana, udau cu grijă această iluzie.
Problema era una singură: generozitatea patriarhului se plătea din cardul meu. Cardinalul și-a mai pus o felie. Afară, tramvaiul 101 scârțâia pe șine în curbă, iar dinspre Piața Sfatului se auzeau acordurile unui acordeonist.
— Înțeleg, am zis eu, turnându-mi un pahar cu apă. Și eu, ca proasta, stau aici și ascult cum vă împărțiți banii mei.
— Nu fi așa, Alina, mă întrerupse Marioara, ștergându-se cu șervețelul la colțul gurii. Sănătatea mea nu mai e ce-a fost. Ieri tensiunea a urcat la o sută optzeci, credeam că mor. Tu ești tânără, ai timp să strângi alți bani.
— Da, mamă, o susținu Dana. Voi nu aveți rate, nu aveți copii. Ce faceți cu atâția bani?
Mă gândeam că nu mai aveam nici măcar o pisică de hrănit, pentru că motanul Gri, al vecinilor, venea doar să doarmă pe preșul de la ușă. Pe pervaz, un borcan cu dulceață de vișine era pe terminate, iar cactusul primit de la mama înflorise după cinci ani. Am băut jumătate din pahar. Erau convinși că mă pot presa. Alina comodă. Alina liniștită. Alina care nu face scandal. Credeau că dacă se năpustesc toți trei, asezonați cu o cină bogată și cu vinovăție, voi deschide docilă aplicația de banking.
Dar făcuseră o greșeală mică, stupidă, pur tehnică.
Am pus paharul pe masă, am scos telefonul din buzunar și l-am pus cu ecranul în sus, lângă farfurie.
— Vlad, am văzut mesajul de la bancă săptămâna trecută. Pe telefonul tău. Când erai la duș.
El a încremenit cu furculița la jumătatea drumului spre gură.
— Ce mesaj? se răsti.
— Au intrat nouă mii opt sute de lei. Bonus de proiect. Nu-i așa? Mi-ai spus că firma ți-a tăiat bonusul și că nu primești nimic. Dar eu am văzut. Am tăcut. Pentru că voiam să văd până unde mergeți.
Marioara a lăsat cuțitul pe masă cu un zgomot sec. Dana s-a făcut palidă ca faianța.
— Alina, nu înțelegi, începu Vlad, dându-și scaunul înapoi. Ăia sunt bani din proiectul din Germania, trebuie să-i țin pentru taxe.
— Taxe, am repetat. Bine. Atunci hai să vorbim despre banii mei. Uite aici extrasul de cont.
Am deschis aplicația și am întors telefonul spre ei ca să vadă clar: pe contul curent aveam patruzeci și șapte de lei. Apoi am trecut pe contul de economii și le-am arătat un transfer făcut în acea dimineață.
— Douăsprezece mii de lei, exact prima mea de vacanță, i-am transferat mamei mele. Pentru că și ea are nevoie de tratament. La Sovata. Am plătit deja un sejur de zece zile cu băi sărate și masaj. Pleacă sâmbătă.
Vlad s-a ridicat atât de brusc încât și-a scuturat farfuria.
— Ce-ai făcut? Ești nebună? Ai transferat banii familiei tale?
— Da. Așa cum tu plănuiai să transferi banii mei familiei tale. Doar că eu nu te-am întrebat. Și încă ceva.
Am apăsat pe setările contului și le-am arătat secțiunea „Utilizatori autorizați”. Numele lui Vlad apărea pe ecran, dar cu un mesaj roșu: „Acces suspendat”.
— Ți-am blocat cardul suplimentar. De ieri. Nu mai ai ce scoate.
Marioara a dus mâna la piept. Dana a deschis gura, dar nu a scos niciun sunet. Vlad s-a înroșit până la rădăcina părului.
— Alina, anulează imediat! urlă el. Aia e și casa mea, banii tăi sunt banii familiei!
— Nu, Vlad. Banii mei sunt banii mei. Tu ai ascuns aproape zece mii de lei ca să-i păstrezi pentru tine. Voi ați hotărât să mă faceți pe mine sponsor. Ei bine, sponsorul și-a retras fondurile.
Am închis telefonul și l-am pus în buzunar. M-am ridicat. Am luat cheile mașinii de pe cuierul din hol.
— Poftă bună, friptura e pe masă.
Nu am așteptat răspuns. Am tras ușa bucătăriei, apoi pe cea de la intrare. În spate, am auzit vocea Mariei:
— Dumnezeule, ne-a lăsat fără nimic…
Liftul mirosea a mâncare de la vecinii de la etajul trei, a varză călită. Am apăsat butonul de parter și am așteptat. Când ușa s-a deschis, am ieșit în stradă și am respirat aerul ăla gros, cu parfum de liliac și asfalt.
Înainte să urc în mașină, mi-a vibrat telefonul. Un mesaj de la mama:
„Mulțumesc, draga mea. Ne vedem sâmbătă la Sovata.”
Am zâmbit și am pornit motorul. Nu m-am uitat înapoi.
