Am înțeles că ceva nu e în regulă când mama mi-a spus, la micul dejun, cu lingura de iaurt suspendată în aer, că de la patru ani începe „viața de om mare". Eu nu voiam viața de om mare. Voiam viața de om care stă întins pe covor și se uită la desene animate până la prânz. Dar mama m-a luat de mână și am plecat spre grădinița din colțul străzii Salcâmilor, în cartierul Andrei Mureșanu din Brașov, acolo unde tramvaiul 4 scârțâie la fiecare curbă și mirosul de covrigi calzi de la chioșcul din colț se simte de la două blocuri distanță.
Pe poarta de fier era un anunț scris de mână, cu carioca roșie, plastifiat cu bandă adezivă: „Atenție! Se recomandă intrarea copiilor câte o grupă, pentru evitarea aglomerării la garderobă și a supraîmbrăcăciunilor inutile!" Pe gardul curții de joacă atârna alt bilet: „Joaca sportivă activă contribuie benefic la dezvoltarea creșterii copilărești!" Iar pe ușa sălii de mese, un al treilea: „Dragi preșcolarii! Este interzisă vorbitul în timpul mâncatul!"
Mama a scos telefonul și a fotografiat toate cele trei. Un câine maidanez, tolănit lângă rigolă, s-a ridicat leneș, a mirosit trotuarul și s-a culcat la loc, ca și cum ar fi văzut multe la viața lui și niciun anunț nu-l mai mira.
— Le trimit pe grupul de la birou, a zis mama. Poate colegii mei mai vorbesc mai puțin și lucrizesc mai mult.
În holul din interior am găsit biroul directoarei. Pe ușă, o plăcuță de alamă: „Prof. Corina Bădulescu, directoare unitate preșcolarie". Mama a clătinat din cap, a mai făcut o poză și a băgat-o în colecție.
— Ia te uită, ce nume misterios, Bădulescu, a comentat mama, deși numele mi se părea complet normal.
Nu înțelegeam ce o deranja. Plăcuțele erau frumos lucrate, fiecare prinsă cu patru șuruburi. Doamna directoare era o femeie masivă, iar biroul ei părea prea mic pentru ea — cu greu încăpea între masă și dulapul cu dosare, semăna cu o matrioșcă vopsită. Avea sprâncenele conturate gros cu creion, buzele desenate roșu-cireașă și gene atât de dese, încât mă întrebam dacă erau ale ei sau lipite. Îmi venea să-i trag ușor de ureche, doar ca să văd dacă e adevărată sau tot machiaj.
— Bună ziua, doamnă Bădulescu, a zis mama. Primiți băiatul meu la grupă?
Directoarea vorbea la telefon, dar ne-a aruncat o privire piezișă și a spus în receptor:
— Sună-mă mai încolo, te rog. Mi-au adus un copilaș de înscris.
M-am uitat în jur, dar n-am văzut niciun alt copil. Eram doar eu și mama.
Doamna Bădulescu și-a coborât ochelarii pe nas.
— Să vedem ce avem aici. Câți anișori are băiețelul?
— Patru, a răspuns mama înaintea mea.
— Și cât cântărește? Câte kilogramișoare?
Mama a spus greutatea mea. Directoarea și-a țuguiat buza vopsită, gânditoare, și a întrebat câți centimetrișori am la înălțime. Mi s-a părut că mama începe să se enerveze. Devenise limpede cine scrisese anunțurile de afară. Doamna Bădulescu pronunța cuvintele într-un fel ciudat, cu diminutive lipite peste tot — poate era o limbă specială, pentru directoare?
— Familia e completă? a întrebat ea. Are tăticuț copilul? Că sunt unii care cresc fără tăticuși.
— Completă! a spus mama, tăios. Toți la locul lor — și tăticuș, și mămicuță.
— Și pisicuța! am adăugat eu, ca să-i fac pe plac doamnei directoare.
— Foarte bine! a aprobat ea, scărpinându-și sprânceana desenată și îndreptându-și bluza. Locuiți la bloculeț cu utilități, sau la căsuță?
Mama s-a foit pe scaun. Eu simțeam asta, pentru că o cunosc de mult — patru ani, cel puțin. Doamna Bădulescu nu o cunoștea deloc. Rodea rama ochelarilor cu dinții, iar pe unghiile lăcuite roșu se vedeau modele cu buline. Poate și dinții erau falși, dar n-am îndrăznit s-o întreb.
— Ar trebui să verificăm nivelul de cunoștințișoare al băiețelului, a zis ea. Ca să stabilim dacă e pregătit pentru grădinițuță.
— Cred că pe cineva din biroul ăsta l-ar prinde bine o verificare de cunoștințe, a spus mama, sarcastică. Încep să mă îndoiesc cum sunt educați copiii aici.
— Fără ironișoare, vă rog! s-a încruntat doamna Bădulescu. Așa și-așa ne descurcăm cu personalul. Cine vreți să vină, la salariul de-aici? Genii?
Mama s-a uitat spre mine, ca și cum ar fi vrut să verifice dacă am auzit bine.
— Aveți actele la dumneavoastră? a întins mâna directoarea, cu unghiile ei cu buline. Pentru înscriere trebuie și un control medicalaș. Tu ce zici, băiețel? Vrei să vii la grădinițuță, să crești alături de colectivișor?
— COLECTIVUL! a explodat mama. Nu știu dacă vă recuperați după lovitura asta, doamnă Bădulescu, dar corect se spune „control medical", nu „medicalaș"! Nu „actele", ci exact așa cum am zis eu! Încă puțin și încep să cred că și creierul dumneavoastră e desenat!
Directoarea și-a dus mâna la coafura ei lucioasă, ca și cum ar fi verificat dacă mai are ceva înăuntru. A tras o șuviță vopsită, a cercetat-o critic și a așezat-o la loc.
— Nu-mi faceți pretențiuțe aici! a spus, umflându-și buzele. Dacă aveam creier prost, nu-mi creștea un păr așa de frumos.
— Vai de mine! nu s-a mai abținut mama. Grădiniță, mai rar așa ceva!
— Păi și suntem grădiniță! a replicat calm doamna Bădulescu. N-ai văzut plăcuța de pe poartă?
Am plecat de la directoarea cea vopsită cu mâinile goale. Mama s-a răzgândit să mă mai ducă la „unitatea preșcolarie", lucru de care m-am bucurat enorm.
— Nu mai calc acolo, i-a zis mama bunicii, mai târziu, la telefon. Voiam ca băiatul să crească într-un mediu civilizat, dar directoarea asta e ceva de speriat. O adevărată groapă filologică. Acolo se practică sportulaș și se sărbătorește Ziua Mămicuțelor pe opt martie.
Bunica a primit vestea cu calm. N-avea nimic împotrivă să rămân sub aripa ei încă vreo doi-trei ani.
— Da' ce, ai avut ce căuta acolo? i-a zis ea mamei. Ai vrut să te dai mare? Las' că stă puiu' cu mine și crește el frumos, acasă, cum se cuvine.
Și bunica are limba ei aparte. Dar mama spune că, între două rele, îl alegi pe cel mai aproape de bloc.
Așa am rămas, în cele din urmă, la bunica — cu radioul ei vechi mereu pornit pe un post cu manele domoale, cu geamantanul din antreu plin de nasturi vechi în care îmi plăcea să scotocesc și cu promisiunea, făcută în fiecare toamnă, că anul viitor, poate, mergem la o „grădiniță ca lumea". N-am mai ajuns nici anul următor.
