Doamna Adriana avea un talent aparte: putea să jignească fără să spună nimic care să pară nepoliticos.
— Ioana are gusturi foarte… personale, spunea ea privind rochia nurorii.
Sau:
— Agenția de turism unde lucrează pare drăguță. Probabil nu este foarte solicitant.
Victor zâmbea jenat.
Acasă îi explica soției:
— Mama nu vrea să te rănească. Tu interpretezi totul prea serios.
Ioana încetase de mult să-i mai demonstreze că nu interpreta nimic. Soacra ei știa exact ce face, iar Victor știa exact ce alege să ignore.
Pentru aniversarea de șaizeci de ani, doamna Adriana rezervase un salon într-un hotel de pe faleza din Constanța. A ales meniul, muzica și fiecare loc la masă.
Cadoul fusese stabilit tot de ea.
— În bijuteria din Piața Ovidiu este un pandantiv cu safir. L-am pus deoparte. Să meargă Ioana să-l ia.
Victor i-a dat soției adresa.
— Te ocupi tu?
— De ce nu mergi tu?
— Mama îl vrea de la noi. Și știi cum este dacă ceva nu îi convine.
Ioana a plătit pandantivul din economiile personale. Voia să evite o nouă discuție despre bani și recunoștință.
Cu câteva zile înainte de petrecere, au mers la Adriana pentru a vedea planul meselor.
Pe masă erau așezate cartonașe cu nume.
— Victor va sta lângă mine, spuse ea.
— Iar Ioana? întrebă el.
Soacra nu se uită spre noră.
— Ioana nu vine. Fără ea va fi mai puțină tensiune.
Ioana așteptă.
Victor ar fi putut spune un singur lucru: „Atunci nu vin nici eu.”
Dar el doar oftă.
— Mamă, poate ar trebui să te mai gândești.
— Nu. Este ziua mea.
Ioana și-a luat geanta.
— Atunci să vă bucurați de ea.
A doua zi a returnat pandantivul.
În seara aniversării, Victor a ajuns la hotel cu un buchet de crini albi.
Mama lui s-a uitat imediat la mâinile sale.
— Unde este bijuteria?
— Credeam că Ioana ți-a trimis-o.
— Ea nu este invitată. Dar cadoul trebuia să vină.
Mai târziu, Adriana a sunat-o chiar din restaurant.
— M-ai pus într-o situație îngrozitoare! Toată lumea întreabă unde este pandantivul.
— Eu nu sunt la petrecere, răspunse Ioana. Nici cadoul cumpărat de mine nu este.
— Asta este răzbunare.
— Nu. Este consecința deciziei dumneavoastră.
Victor s-a întors acasă după miezul nopții.
— Mâine cumperi pandantivul din nou și mergi să-ți ceri scuze!
— Nu.
— Mama mea va fi întotdeauna mai importantă decât orgoliul tău!
Ioana îl privi atent.
— Nu este vorba despre orgoliu.
— Atunci despre ce?
Ea scoase din sertar un plic cu numele unui avocat.
— Despre cei șapte ani în care ai privit în altă parte.
Victor a râs nervos.
— Ai vorbit cu un avocat pentru o ceartă de familie?
— Am vorbit cu un avocat pentru că apartamentul este al meu și vreau să știu cum îți poți lua lucrurile fără să transformăm totul într-un scandal.
— Mă dai afară?
— Da.
Tonul calm al Ioanei îl sperie mai tare decât dacă ar fi țipat.
Victor începu să se plimbe prin cameră.
Spuse că mama lui era bătrână, că trebuia înțeleasă, că Ioana era prea rigidă și că o familie adevărată nu se destramă din cauza unui cadou.
— Familia noastră nu se destramă din cauza unui pandantiv, răspunse ea. Se destramă fiindcă în familia ta eu am fost mereu o invitată tolerată.
Victor plecă la mama lui, convins că soția îl va chema înapoi.
Doamna Adriana îl primi cu brațele deschise.
— Las-o să stea singură câteva zile. O să vadă cât de bine îi era cu tine.
Dar Ioana nu îl chemă.
Depuse actele de divorț.
Victor apăru la serviciul ei cu flori.
— Am vorbit cu mama. O să te respecte.
— Ce i-ai spus?
— Că ar trebui să fie mai atentă.
— Și ea?
— Că tu trebuie să încetezi să fii atât de sensibilă.
Ioana îi înapoie florile.
— Nimic nu s-a schimbat.
În timpul divorțului, Adriana încercă să-l convingă pe fiul ei să ceară jumătate din apartament. Locuința îi aparținea însă Ioanei dinaintea căsătoriei.
Când avocatul le explică acest lucru, soacra începu să spună rudelor că nora fusese „calculată de la început”.
Ioana nu mai avea nevoie să își apere imaginea în fața unor oameni care nu o apăraseră niciodată.
După divorț, se obișnui greu cu liniștea.
În primele seri, aproape că aștepta să audă cheia lui Victor în ușă.
Apoi liniștea deveni libertate.
Nu mai trebuia să aleagă haine care să nu provoace comentarii. Nu mai cumpăra cadouri pentru a evita scandaluri. Nu mai analiza fiecare frază, întrebându-se dacă fusese din nou prea sensibilă.
Cu banii recuperați pe pandantiv, plecă pentru câteva zile în Delta Dunării.
Într-o dimineață, stând pe ponton, primi un mesaj de la fostul soț:
„Mama spune că ai distrus o familie frumoasă.”
Ioana răspunse:
„O familie frumoasă nu cere unei persoane să dispară de la masă, dar să lase cadoul.”
Apoi șterse conversația.
Un an mai târziu, de ziua ei, prietenii o întrebară ce cadou își dorește.
Ioana zâmbi.
— Nimic scump. Doar să vină oamenii care chiar vor să mă vadă.
Și pentru prima dată, la masa ei nu exista niciun loc oferit din obligație.