Maria stătea la fereastră și privea asfaltul ud. De trei nopți trăsese de un pacient după o operație complicată, refuzând somnul și mâncarea, doar ca inima bărbatului de cincizeci de ani să bată din nou sigur și calm. Când în a patra dimineață pacientul a deschis ochii, Maria a știut că și-a făcut datoria. Acum își dorea un singur lucru – liniște. Nisip alb. Sunetul valurilor. Ea și Sergiu strânseseră bani pentru această vacanță timp de un an și jumătate, punând deoparte fiecare leu. Pe frigider, prinsă cu un magnet, stătea fotografia unei ape turcoaz, decupată dintr-o revistă de călătorii, iar Maria zâmbea de fiecare dată când o privea. Mai erau două luni până la concediu.
Soacra a sunat sâmbătă dimineața și i-a spus pe un ton care nu admitea replică să vină seara la cină, toată familia. Maria a încercat să refuze, invocând oboseala, dar doamna Tatiana a tăiat-o scurt: „E o chestiune de familie, nu se discută.” Maria a oftat și s-a îmbrăcat cu rochia pe care Sergiu i-o dăruise la aniversarea nunții. Spera că asta îi va ridica moralul.
Casa soacrei o întâmpină cu miros de plăcinte și o tensiune nefirească, aproape palpabilă. Karina, sora mai mică a lui Sergiu, răsfoia pe canapea o revistă de nunți. Tatăl familiei, domnul Victor, tăcea ca de obicei, cu ochii pironiți pe televizor. Doamna Tatiana se agita în jurul mesei, dar privirea îi era rece și evaluatoare, asemenea unui diriginte care așteaptă o explicație dezamăgitoare.
Când s-au așezat la masă, Maria a vrut să destindă atmosfera. A deschis pozele din telefon și a arătat fotografia unui bungalow deasupra apei.
— Ne-am găsit un loc pentru concediu, a spus ea, încercând să pară relaxată. Închipuiți-vă, dimineața te trezești și sub tine e oceanul. Limpede ca sticla. Pești colorați înoată chiar la picioarele tale.
Sergiu a încuviințat și a completat:
— Da, am rezervat deja biletele. Dacă totul merge bine, în iunie plecăm zece zile.
Doamna Tatiana a lăsat furculița pe masă. Sunetul a fost metalic și cumva definitiv. Karina a ridicat privirea din revistă și s-a uitat la mamă cu o așteptare în care se citea un scenariu repetat deja.
— Foarte drăguț, a rostit soacra cu un glas glacial. Dar noi avem o problemă mai importantă. Karina se mărită. Și nunta trebuie să fie pe cinste, cu fast, cum se cuvine, nu într-o speluncă oarecare.
Maria simți cum i se strânge stomacul. Degetele i se agățară singure de marginea feței de masă. Își mută încet privirea spre Sergiu. El privea în farfurie și se prefăcea că modelul de pe porțelan îl fascinează.
— Am întocmit un deviz estimativ, continuă soacra, cu voce de femeie de afaceri. Restaurant, prezentator, fotograf, aranjamente florale, rochie de la o croitoreasă bună, darul miresei, plimbare cu vaporul. Toate împreună ajung undeva la o sută douăzeci și cinci de mii de lei. Suma e considerabilă, dar e vorba de cea mai importantă zi din viața fetei. Nu putem să ne facem de râs în fața rudelor mirelui.
— O sută douăzeci și cinci de mii? a repetat Maria, iar vocea i-a tremurat. Doamnă Tatiana, sunt niște bani colosali.
— Știm foarte bine, i-a răspuns soacra privind-o fix. Tocmai de aceea toată familia trebuie să se unească. Eu și cu taică-său ne asumăm o parte din cheltuieli. Mirele și părinții lui dau și ei partea lor. Iar tu și Sergiu, ca fiind cei mai de succes și mai tineri, trebuie să contribuiți cu partea principală. Douăzeci și cinci de mii de lei. E o sumă rezonabilă pentru veniturile voastre.
S-a lăsat tăcerea. Undeva în camera alăturată se auzea ticăitul unui ceas de perete. Karina o privea pe Maria cu un aer sfidător, de parcă ar fi spus: „Încearcă numai să comentezi”. Domnul Victor continua să se uite absent la televizor, deși sonorul era oprit.
Maria a tras aer în piept. Și-a amintit gărzile nesfârșite, nopțile de terapie intensivă, mâinile care îi tremurau de oboseală când își turna cafea în camera de gardă. Și-a adus aminte cum ea și Sergiu numărau fiecare sută de lei, refuzându-și până și micile plăceri, ca să strângă pentru vacanța aceea. Iar acum cineva hotăra în locul ei unde se duc banii aceia.
— Nunta reginei voastre n-o plătesc eu, a rostit Maria, iar glasul i-a sunat atât de rece, încât Sergiu a ridicat în sfârșit capul. Are părinți. Să scoată ei banii.
Karina a icnit. Doamna Tatiana a pălit, dar s-a stăpânit imediat. A privit-o pe Maria cu o expresie de profund regret, așa cum privești un copil care te-a dezamăgit.
— Noi credeam că ai devenit un membru al familiei, a spus ea rar, despicând fiecare cuvânt. Dar tu ești o străină. Să notăm asta.
Maria s-a ridicat de la masă. Sergiu a prins-o de mână și a încercat s-o tragă înapoi, dar ea și-a smuls palma și s-a îndreptat spre hol. El a venit după ea, bolborosind ceva conciliant, însă Maria deja își trăgea paltonul pe ea.
— Vorbim acasă, i-a aruncat soțului și a ieșit pe casa scării.
Acasă, Sergiu a încercat să netezească lucrurile. Se ținea după ea prin apartament și vorbea, vorbea, vorbea. Că mama doar se îngrijorează pentru soră. Că Karina visează la o nuntă frumoasă încă din copilărie. Că familia trebuie să se sprijine la greu.
— Greu? Maria s-a oprit și s-a întors brusc. Sergiu, nunta nu e un necaz. E o petrecere pe care ea vrea s-o facă pe banii noștri. Noi strângem de un an și jumătate pentru concediu. Plătim rata la apartament. Eu lucrez pe două norme ca să avem o plasă de siguranță. Tu auzi măcar ce spui?
Sergiu a tăcut, dar nu pentru mult timp. După un sfert de oră a reluat același discurs. Maria s-a dus în dormitor și a închis ușa.
A doua zi a izbucnit furtuna. Karina a venit la ei acasă fără să anunțe. A năvălit în apartament cu ochii roșii de plâns și a început să țipe din prag.
— Îmi distrugi viața! urla ea, gesticulând. Mă invidiezi! Pur și simplu nu poți suporta că eu o să am totul frumos și cum se cuvine, iar tu ai avut o simplă semnătură la starea civilă!
Maria stătea în bucătărie, cu brațele încrucișate, și o privea pe cumnată cu o față împietrită.
— Karina, liniștește-te, i-a spus cu voce calmă. Nimeni nu-ți datorează nimic. Vrei o nuntă cu fast, e dreptul tău. Dar s-o plătească cei care vor s-o facă de bunăvoie. Eu nu sunt dispusă.
— Pentru că ești zgârcită! a țipat Karina. Toată viața numeri banii altora! Tu ai economii! Mama a zis că v-ați pus deoparte bani de Maldive! Îți pare rău să renunți la vacanța ta pentru fericirea unei rude apropiate?
— Rude apropiate? a repetat Maria, iar vocea i-a căpătat o notă de oțel. De când ne cunoaștem, nu m-ai întrebat niciodată ce fac. Suni doar când ai nevoie să împrumuți bani până la salariu. Așa ceva oamenii apropiați nu fac.
Karina a ieșit valvârtej din apartament, trântind ușa atât de tare că au tremurat geamurile. O jumătate de oră mai târziu a sunat doamna Tatiana.
— Ai adus fata până la lacrimi, i-a comunicat pe un ton glacial. Acum zace isterică. I-a sărit tensiunea. Asta ți-ai dorit?
Maria a tăcut, înțelegând că orice cuvânt va fi întors împotriva ei.
— Vă aștept mâine seară, a continuat soacra. Vom rezolva problema civilizat. Sper să te răzgândești și să iei decizia corectă.
Maria a închis și l-a privit pe soțul ei. Sergiu stătea la laptop într-un colț al camerei și se prefăcea că lucrează. Ea știa că cea mai grea discuție abia urmează.
Seara, când s-au culcat, Sergiu s-a foit îndelung, apoi s-a ridicat în capul oaselor și a aprins veioza.
— Maria, trebuie să avem o discuție serioasă, a început el nesigur.
— Te ascult, a spus și ea, așezându-se și aranjându-și perna la spate.
— Înțelege, mama are dreptate. Karina chiar a visat la nunta asta. Și are un băiat bun, dintr-o familie cumsecade. Dacă nu o ajutăm acum, o să iasă urât. Lumea o să ne judece. O să spună că fratele nu i-a dat bani surorii lui.
— Sergiu, Maria încerca să-și păstreze calmul, deși furia clocotea în ea, noi nu suntem obligați să ne ridicăm la așteptările nimănui. Avem planurile noastre, nevoile noastre. Nu suntem Rothschild ca să aruncăm cu asemenea sume.
El a lăsat capul în jos și a tăcut. Mariei i s-a părut că discuția s-a încheiat și tocmai voia să stingă lumina, când Sergiu a rostit o frază care a făcut totul țăndări.
— Am luat deja un credit.
Maria a încremenit. Aerul din cameră s-a făcut dens și vâscos.
— Ce-ai făcut? a șoptit ea.
— Am făcut un credit de nevoi personale, a repetat el fără să ridice ochii. Douăzeci și cinci de mii de lei. Pe cinci ani. Și am virat banii mamei. Ea a plătit deja avansul pentru sală.
Maria a simțit cum îi fuge sângele din obraji. Mâinile i s-au răcit. Își privea soțul și nu-l mai recunoștea. Omul cu care trăise cinci ani, omul în care avusese încredere totală, tocmai recunoscuse o trădare.
— Ai luat un credit fără acordul meu? glasul ei devenise scăzut și cumplit. Ai cheltuit banii noștri comuni pentru nunta surorii tale? Fără să mă întrebi?
— Păi, nu e pe vecie, a încercat Sergiu să se justifice. O să-l plătim. Gândește-te, douăzeci și cinci de mii. Avem salarii bune, ne descurcăm.
— Nu e vorba de bani, a spus Maria ridicându-se din pat și începând să meargă prin cameră. E vorba că tu ai luat hotărârea în locul amândurora. Ai pus interesele mamei și surorii tale mai presus de familia noastră. Ai trădat încrederea dintre noi. Pur și simplu ai șters cu buretele tot ce am construit împreună.
— Nu mai dramatiza, a strâmbat el din nas. E o situație obișnuită de familie. Toată lumea își ajută rudele. Colega mea și-a făcut credit ipotecar ca să-și ajute fratele cu locuința, și uite, trăiesc normal.
— Colega ta a făcut creditul de bunăvoie, a punctat Maria. Pe când tu m-ai pus în fața faptului împlinit. Nici măcar nu te-ai gândit să te sfătuiești cu mine.
A ieșit din dormitor și s-a dus în camera de lucru. Acolo era laptopul ei vechi, pe care îl folosea pentru dosarele medicale. Maria a intrat în aplicația băncii și a făcut câteva capturi de ecran. Apoi a intrat în istoricul tranzacțiilor și a salvat extrasul de cont. Nu știa dacă îi va folosi, dar intuiția îi spunea că în față o așteaptă un adevărat război.
Dimineața, Maria nu a mai luat micul dejun. S-a îmbrăcat și a plecat în oraș, spunându-i lui Sergiu că are treabă. De fapt, s-a dus la un avocat al cărui număr i-l dăduse o colegă. Doamna avocat Andreea Ionescu era o femeie de cincizeci de ani, cu o privire ageră și un mod de a vorbi scurt și la obiect. Maria i-a expus situația, fără să omită niciun amănunt. I-a povestit de credit, de presiunea soacrei, de isteria cumnatei. I-a arătat capturile de ecran și extrasele.
Avocata a ascultat-o atentă, a notat ceva într-un carnețel, apoi s-a lăsat pe spătar și a privit-o evaluator.
— Vreți să salvați căsnicia sau să vă apărați interesele? a întrebat ea direct.
— Vreau dreptate, a răspuns Maria. Și vreau să înțeleg cât de legal este ce a făcut soțul meu.
Doamna Ionescu a încuviințat și a început să explice. S-a dovedit că un credit făcut de unul dintre soți fără acordul celuilalt poate fi contestat, dacă se demonstrează că banii nu au fost folosiți în interesul familiei. Legal, astfel de obligații sunt considerate personale, iar cel care le-a contractat răspunde singur. În practică însă, lucrurile sunt mai complicate. Dacă ratele sunt deja plătite din bugetul comun, e mai greu de dovedit caracterul neadecvat al creditului. În plus, băncii nu-i pasă cine plătește, important e să-și primească banii la timp.
— Sfatul meu, a spus avocata, adunați cât mai multe dovezi. Înregistrați conversațiile cu rudele soțului. Păstrați mesajele. Consemnați faptul că banii au mers pentru nunta surorii, nu pentru familia voastră comună. Dacă se ajunge la partaj sau divorț, aceste probe vor fi decisive.
Maria a ieșit din cabinet purtând o povară grea. Nu voia divorțul. Îl iubea pe Sergiu. Dar înțelegea că nu mai există cale de întoarcere. În clipa în care el virase banii mamei, fără măcar să se consulte cu ea, trecuse o linie roșie. Iar linia aceea nu se mai putea șterge.
În seara aceleiași zile, la ușa apartamentului lor a sunat cineva. Maria a deschis și i-a văzut pe doamna Tatiana și pe Karina. Soacra ținea în mână o cutie cu tort, cumnata se ascundea în spatele ei cu o expresie vinovată. Era un spectacol, iar Maria l-a înțeles imediat.
— Am venit să ne împăcăm, a anunțat doamna Tatiana, trecând pragul fără să fie poftită. Gata cu bosumflarea, Maria. Familia trebuie să rămână unită.
Sergiu a ieșit din cameră și s-a uitat la soția lui cu speranță. Își dorea vizibil ca totul să se aplaneze. Maria a lăsat-o pe oaspete să intre fără comentarii, apoi, pe nesimțite, a pornit reportofonul telefonului pe care l-a așezat pe un raft cu cărți.
Discuția a început pașnic. Doamna Tatiana turna ceai, vorbea despre vreme, despre cât de important e să ierți. Karina tăcea și scormonea cu lingurița în tort. Maria aștepta atacul adevărat.
— Înțelege, Maria, vocea soacrei a căpătat nuanțe insinuante, suntem cu toții o singură familie. Ar trebui să fii recunoscătoare că te-am acceptat. Sergiu ar fi putut să-și găsească o fată mai docilă, dar te-a ales pe tine. Iar tu te comporți de parcă noi am fi dușmanii tăi.
— Nu vă consider dușmani, a răspuns Maria calm. Doar că nu înțeleg de ce trebuie să plătesc eu nunta fiicei dumneavoastră din buzunarul meu.
— Pentru că trăiești cu fiul meu! a intervenit Karina tăios. Te folosești de banii lui, de apartamentul lui. Care, apropo, e cumpărat cu un credit pe care el îl plătește. Tu cine ești să faci pe șefa aici?
Maria i-a aruncat cumnatei o privire lungă. Apoi s-a uitat la Sergiu. El stătea cu capul plecat și tăcea.
— Apartamentul e luat cu un credit pe care îl plătim împreună, a rostit Maria rar, de parcă i-ar fi explicat unui copil un adevăr elementar. Iar renovarea s-a făcut din economiile mele personale. Așa că ține-ți părerile pentru tine.
— Fetelor, nu vă certați! a intervenit doamna Tatiana. Să fim constructive. Maria, noi înțelegem sentimentele tale. Dar trebuie să ne înțelegi și tu. Domnul Victor are inima bolnavă. Are nevoie de un centru cardiologic bun, de medicamente, iar ele sunt scumpe. Noi nu putem să preluăm toate cheltuielile nunții. Iar Karina așteaptă un copil, nu are voie să se streseze. Tu ești medic, știi cât e de grav.
— Adică eu trebuie să plătesc nunta pentru că soțul dumneavoastră e bolnav, iar fiica e însărcinată? a clarificat Maria.
— Trebuie să ajuți familia, a tăiat-o soacra. Sau nu faci parte din familie?
În momentul acela, Karina n-a mai rezistat. A sărit de pe scaun și a țipat împroșcând salivă:
— Mi-ai distrus nunta! Te gândești numai la tine! Ești o găină stearpă care invidiază fericirea mea! Tu n-o să ai niciodată copii și de asta vrei să-mi strici mie sărbătoarea!
În cameră s-a lăsat o tăcere de plumb. Sergiu a albit. Doamna Tatiana s-a prefăcut șocată, dar în ochii ei Maria a surprins o undă de satisfacție. Replica fusese clar repetată dinainte.
Maria s-a ridicat încet, s-a apropiat de raft și a luat telefonul. A oprit înregistrarea și l-a băgat în buzunar.
— Conversația s-a terminat, a spus ea cu o voce tăioasă. Vă rog să părăsiți apartamentul meu.
— E și apartamentul meu! a intervenit Sergiu.
— Exact, s-a întors Maria spre soț. De aceea hai să discutăm între patru ochi. Fără martori.
După ce ușa s-a închis în urma musafirilor, Maria a pornit înregistrarea. Vocile au umplut camera, iar Sergiu asculta schimbându-se la față. Când s-a auzit fraza cu „găina stearpă”, a tresărit și a privit-o pe soția lui cu durere. Dar când înregistrarea s-a terminat, a spus cu totul altceva decât se aștepta Maria.
— Îmi înregistrai familia? Îi spionai? Îți dai seama cum arată asta?
— Mă apăram, a răspuns Maria liniștit. Iar acum am dovezi că rudele tale mă jignesc și îmi storc bani.
— Nu ți-au stors nimeni nimic! a strigat Sergiu. Au cerut ajutor! Un ajutor omenesc! Iar tu ai făcut din asta un dosar penal!
El se plimba prin cameră apucându-se de cap, iar Maria a înțeles brusc că are în față un om complet străin. Nu băiatul cu care mersese la film la prima întâlnire. Nu bărbatul care o ținuse de mână când ieșise din spital după o gardă de noapte. Ci altcineva. Frânt. Dependent de aprobarea maternă. Gata să-și sacrifice soția doar ca să rămână fiul cuminte.
— Trebuie să-ți ceri iertare, a continuat Sergiu oprindu-se. Să-ți ceri iertare și să plătești măcar jumătate din sumă. Atunci mama se înmoaie. Ea ține minte răul, dar iartă repede. Rezolvăm noi totul.
— Nu plătesc nimic, a spus Maria. Și n-am pentru ce să-mi cer iertare.
— Atunci va trebui să discutăm serios despre viitorul nostru, vocea lui Sergiu a devenit aspră. Dacă nu respecți familia mea, nu văd rostul să continuăm.
În aceeași clipă, telefonul Mariei a sunat. Pe ecran a apărut un mesaj de la Karina. Cumnata îi trimisese linkul unei rochii de mireasă scumpe, iar dedesubt adăugase: „Puteai să faci cinste, nu mureai săracă. Dar așa, uite, te iert, dacă faci totul cum trebuie.”
Maria i-a arătat mesajul soțului. El a citit și s-a întors cu spatele.
— Sunt doar emoții, a bolborosit. Nu e cu răutate.
Atunci Maria, fără un cuvânt, a intrat în dormitor, a deschis șifonierul și a început să scoată hainele lui Sergiu. Așeza metodic cămăși, blugi, pulovere într-o geantă mare de voiaj. Sergiu stătea în prag și o privea îngrozit.
— Ce faci? a întrebat el.
— Îți fac bagajul, a răspuns Maria fără să se întoarcă. Te duci la mama ta. Acolo ești iubit și apreciat. Iar eu am nevoie să mă gândesc.
— Nu poți să mă dai afară! a țipat Sergiu. E apartamentul nostru comun!
— Tocmai de asta pleci tu, a închis Maria geanta și a pus-o pe hol. Eu rămân aici. Dacă vrei, poți să mergi la judecătorie să împarți bunurile. Dar acum e mai bine să stai la mama ta.
A deschis ușa de la intrare și a așteptat în tăcere ca soțul să se încalțe. Sergiu a stat multă vreme nehotărât, apoi a înhățat geanta și a ieșit pe palier.
— O să regreți amarnic, i-a spus la despărțire. Distrugi familia noastră.
Ușa s-a trântit. Maria s-a rezemat de perete și a închis ochii. În apartament s-a făcut liniște. Doar în bucătărie picura apa de la robinetul închis prost. A mers acolo, a strâns ventilul și s-a așezat pe un scaun. Nu mai avea gânduri. Avea doar o oboseală adâncă, mistuitoare, ca aceea de după o resuscitare când pacientul moare în ciuda tuturor eforturilor medicilor.
Următoarele două săptămâni s-au transformat într-un coșmar. Doamna Tatiana suna zilnic, schimbând tactica de la amenințări la o falsă compasiune. Când promitea că va obține partajul prin tribunal și o va lăsa pe Maria cu nimic. Când începea să-i plângă de milă „bietei nurori” care doar s-a rătăcit și are nevoie de îndrumare. Când îi dădea de înțeles că Sergiu își va găsi o femeie normală, iar Maria va rămâne singură toată viața.
Nici Karina nu se lăsa mai prejos. Pe rețelele de socializare posta lamentări despre cât de greu e să organizezi o nuntă când cei apropiați îți pun bețe în roate. Mariei i se trimiteau capturi de ecran, iar fiecare nouă postare o durea mai tare. Cumnata nu dădea nume, dar toți cunoscuții înțelegeau despre cine e vorba.
Cel mai rău a fost după o săptămână. Doamna Tatiana a venit la ușa apartamentului însoțită de Sergiu și de doi bărbați necunoscuți. Cerea să i se deschidă și să „i se înapoieze fiului locuința legală”. Maria nu s-a lăsat antrenată în discuții. A chemat poliția. Agentul de sector a sosit în douăzeci de minute. Era un ofițer între două vârste, cu o față obosită și o privire atentă. I-a ascultat pe toți și i-a rugat să se calmeze. Doamna Tatiana a încercat să se plângă că nora l-a dat afară pe soț în stradă. Sergiu stătea lângă ea și dădea din cap aprobator. Cei doi însoțitori, prezentați drept rude, vociferau zgomotos.
Maria l-a rugat liniștit pe agent să intre în apartament pentru o discuție. I-a arătat actele creditului ipotecar, unde ambii soți figurau ca debitori. I-a arătat extrasele de cont care dovedeau că ratele lunare se plăteau de pe cardul ei. Și apoi a pornit chiar acea înregistrare în care Karina țipa de „găina stearpă”, iar doamna Tatiana cerea bani pentru nuntă.
Agentul a ascultat și s-a întunecat la față. A ieșit pe palier, unde rudele continuau să facă gălăgie, și a spus cu voce tare:
— Oameni buni, vă avertizez oficial. Dacă nu încetați presiunile asupra doamnei, faptele dumneavoastră pot fi încadrate ca șantaj. Codul penal prevede pedeapsă cu închisoarea. Așa că vă sfătuiesc pe toți să vă împrăștiați și să rezolvați disputa civilizat, prin instanță.
Doamna Tatiana a deschis gura să riposteze, dar agentul a ridicat mâna.
— Am spus, a tăiat-o el. Gata. Vă risipiți.
Rudele au plecat aruncându-i Mariei priviri pline de ură. Sergiu a plecat ultimul, iar în ochii lui ea a văzut doar derută. Părea că până în ultima clipă nu crezuse că lucrurile vor ajunge atât de departe.
Apoi a venit ziua divorțului. Maria s-a prezentat la oficiul stării civile într-un costum bleumarin sobru. Sergiu a apărut cu mama lui, care pe tot parcursul ceremoniei ofta demonstrativ și clătina din cap. Nimeni n-a mai întrebat de împăcare. Judecătorul a întocmit repede actele, a împărțit bunurile conform contractului prenupțial și a pronunțat sentința. Maria a păstrat dreptul asupra apartamentului, asumându-și obligația de a plăti singură restul creditului ipotecar. Sergiu a primit mașina.
Au ieșit din tribunal toți trei. Doamna Tatiana a început imediat să discute ceva cu fiul ei, dar Maria nu a mai ascultat. S-a urcat în autobuz și a plecat acasă, simțind în același timp un gol imens și o ușurare copleșitoare.
A trecut o lună. Maria s-a cufundat în muncă, încercând să nu se mai gândească la cele întâmplate. A început să zâmbească din nou, să se întâlnească cu prietenele și chiar s-a înscris la bazinul de înot la care visa de mult. Locul gol de pe frigider, unde stătuse fotografia cu apa turcoaz, l-a acoperit cu o poză de la ultima vizită la părinți.
Într-o sâmbătă, Maria a intrat într-un supermarket după cumpărături. Stătea la raftul cu lactate și alegea un iaurt, când a auzit o voce cunoscută. Întorcându-se, a văzut-o pe Karina. Fosta cumnată stătea la casă cu un coș plin de semifabricate ieftine și arăta obosită și trasă la față. Nici urmă de splendoarea nupțială. Karina a observat-o și ea și a încremenit pentru o clipă. Apoi s-a îndreptat hotărâtă spre ea, iar Maria s-a pregătit pentru o nouă scenă.
— Ei, ești mulțumită? a întrebat-o Karina oprindu-se la doi pași. Vocea îi suna stins și dogit. Mi-ai distrus viața, sper că acum te simți bine.
Maria a privit-o liniștită pe fosta cumnată. Nu simțea nici furie, nici triumf. Doar o tristețe ușoară, ca atunci când vezi nenorocirea altuia pe care și-a creat-o singur.
— Nu eu ți-am distrus viața, Karina, i-a răspuns cu glas egal. Ți-ai distrus-o singură când ai hotărât că cineva îți e dator.
— Tu nu înțelegi, Karina a tras pe nas. Mirele m-a părăsit. Când a aflat câți bani a cerut mama de la familia ta, a spus că nu vrea să se înrudească cu așa ceva. A zis că nu-i trebuie o asemenea soție. Nunta s-a anulat. Iar creditul a rămas în spinarea lui Sergiu. Și mama cu tata s-au certat foc, tata a plecat la fratele lui la țară și a spus că nu mai suportă balamucul ăsta.
Maria asculta tăcând. Și-a amintit cuvintele avocatei: „Creditul făcut fără consimțământul soțului, în alt scop decât nevoile familiei, rămâne o obligație personală.” Așadar, Sergiu urma să plătească singur acei douăzeci și cinci de mii de lei. Plus dobânzile. Timp de cinci ani. Iar banca nu putea să-i ceară Mariei niciun leu.
— Îmi pare rău că s-a ajuns aici, a spus ea sincer. Dar nu puteam să procedez altfel. Nu sunt datoare să plătesc mofturile altora.
Karina a vrut să mai adauge ceva, dar Maria se întorsese deja și se îndrepta spre ieșire. A auzit cum fosta cumnată mai striga ceva în urma ei, însă n-a mai distins cuvintele.
După trei zile, Maria stătea în aeroport cu un geamantan mic. Lângă ea radia de bucurie Elena, cea mai bună prietenă încă din studenție. Pe panou scria numărul cursei și destinația. Nisip alb. Apă turcoaz. Zece zile de liniște și pace, pe care le merita mai mult decât oricine.
— Cum te simți? a întrebat-o Elena, căutându-i privirea. Regreți ceva?
Maria a clătinat din cap. Și-a amintit totul: gărzile de noapte, scandalurile cu rudele, trădarea soțului, ședințele de tribunal, serile singuratice în apartamentul pustiu. Și a înțeles că nu regretă nimic. Totul fusese asemenea unei operații menite să înlăture țesutul bolnav și să dea organismului șansa de a se vindeca.
— Niciun strop, a răspuns și a zâmbit.
În buzunarul sacoului avea telefonul cu sonorul oprit. Pe ecran se aprinsese un mesaj necitit de la Sergiu: „Poate vorbim? Am înțeles totul.” Maria l-a citit, s-a gândit câteva secunde și l-a șters fără să răspundă. Apoi a luat-o pe Elena de braț și împreună s-au îndreptat spre ghișeul de check-in.
Avionul a decolat exact la ora stabilită. Sub aripă pluteau nori pufoși ca frișca bătută, iar undeva departe, jos, rămâneau datorii, credite, resentimente și nunțile altora, pe care ea nu le va mai plăti niciodată nimănui.
