— Dacă mama ta mai deschide o dată gura despre apartamentul meu, o să vă strângeți lucrurile împreună! — a spus Alina tare.
Sergiu a rămas cu cana în mână.
— E mama mea. Ea doar se îngrijorează.
Alina stătea în bucătăria apartamentului cu două camere din Chișinău. Apartament cumpărat înainte de nuntă. Din banii ei, din economii, din ani în care a mers cu troleibuzul când ar fi vrut taxi, din haine amânate și concedii tăiate de pe listă.
Doamna Tamara nu văzuse sacrificiile. Dar vedea foarte bine actele.
— În trei ani, mama ta a tot spus că ar fi frumos să te trec și pe tine în acte, — a zis Alina. — Iar ieri, în fața Liliei, a spus că într-o familie normală bărbatul trebuie să aibă drept la casă. La casa mea, Sergiu.
Sergiu a lăsat ochii jos.
— Am fost la jurist, — a spus ea.
— Tu ce?
— Dacă mama ta mai vorbește despre apartamentul meu, o să-mi apăr proprietatea legal. Și dacă tu iar taci, eu o să înțeleg că tăcerea ta e răspuns.
Telefonul lui a vibrat.
Pe ecran scria: Mama.
Alina l-a privit.
— Răspunde. Și de data asta nu mă pune pe mine paravan între tine și adevăr.
Sergiu a răspuns greu.
— Da, mamă.
Doamna Tamara a început fără ocolișuri:
— Ai vorbit cu dânsa? Lilia zice că trebuia să spun mai direct. Nu-i rânduială ca bărbatul să trăiască într-o casă unde nu are nimic pe hârtie.
Sergiu a privit-o pe Alina. Ea nu se mișca.
— Mamă, apartamentul este al Alinei. L-a cumpărat înainte de nuntă.
— Da’ tu ce ești acolo? Musafir?
— Sunt soțul ei. Nu proprietar.
În telefon s-a făcut liniște.
— Asta ea ți-a băgat în cap.
— Nu. Asta trebuia să-mi bag eu în cap de la început.
Doamna Tamara a închis.
Sergiu a pus telefonul pe masă.
— O să vină.
Alina a oftat.
— Atunci măcar să vină la adevăr, nu la o femeie care înghite.
Doamna Tamara a venit chiar a doua zi. Cu Lilia. Fără să întrebe. În mâini avea o pungă cu plăcinte, iar pe față — hotărârea omului care se consideră nedreptățit.
Alina a deschis ușa.
— Nu ați anunțat.
— Am venit la feciorul meu.
Sergiu a apărut în hol.
— Mamă, data viitoare suni înainte.
Lilia a râs:
— Iaca, deja și la frate-tău cu programare.
Sergiu s-a uitat la ea.
— Da. Cu programare.
Doamna Tamara a intrat, s-a așezat în bucătărie și a privit în jur.
— Eu nu vreau scandal. Eu vreau dreptate.
— Dreptate pentru cine? — a întrebat Alina.
— Pentru Sergiu. El trăiește aici, plătește, repară, cumpără. Dar în acte nu-i nimic.
Alina a pus cana pe masă.
— Sergiu plătește cheltuieli de trai, pentru că trăiește aici. Asta nu transformă apartamentul cumpărat înainte de nuntă în proprietate comună.
Lilia a clătinat din cap.
— Foarte rece vorbești.
— Rece e când vii în casa unei femei și îi explici cum să ți-o împartă.
Sergiu a tresărit, dar de data asta nu a oprit-o pe Alina.
Doamna Tamara s-a întors spre el:
— Tu ai să stai și ai să asculți cum mă jignește?
Sergiu a respirat adânc.
— Nu te jignește. Își apără casa.
— De mine?
— De presiune.
Doamna Tamara s-a ridicat.
— Deci eu sunt dușmanul?
Alina a răspuns încet:
— Nu. Dar subiectul apartamentului meu a devenit dușmanul liniștii noastre.
Lilia a vrut să spună ceva, dar Sergiu a ridicat mâna.
— Ajunge. Apartamentul nu se discută. Dacă eu și Alina vom cumpăra ceva împreună, va fi al nostru. Acesta este al ei.
Doamna Tamara a plecat supărată. Lilia după ea.
După ușă, Alina s-a sprijinit de perete. Nu plângea, але руки їй тремтіли.
— Ты добре? — спитав Sergiu.
— Nu știu.
— Îmi pare rău.
— Pentru ea?
— Pentru mine. Pentru că atâta timp am lăsat-o să creadă că poate veni aici și să ceară ce nu-i al nostru.
În următoarele săptămâni, Sergiu a început să facă lucruri mici, dar clare. Nu mai transmitea Alinei reproșurile mamei. Nu mai spunea “ea așa e”. Nu mai cerea să fie “mai moale”.
Când Tamara scria: “Ea te-a întors împotriva mamei”, el răspundea:
“Nu. Eu nu mai discut apartamentul ei.”
Mai târziu, Sergiu a propus să meargă la jurist împreună.
— Nu ca să-mi dai mie ceva, — a spus el. — Ca să fie clar că eu nu pretind. Să nu-ți mai fie frică.
Alina nu a răspuns imediat. Încrederea nu se întoarce ca lumina apăsând pe întrerupător.
Dar a mers.
Au stabilit ce cheltuieli sunt comune, ce investiții se notează, ce rămâne proprietatea ei. Pentru prima dată, Sergiu nu părea ofensat de protecția ei.
Părea rușinat că ea avusese nevoie de ea.
Doamna Tamara a revenit după o lună. A sunat înainte. A stat la ceai. Când a început:
— Eu tot cred că bărbatul…
Sergiu a spus:
— Mamă, nu.
Și ea a tăcut.
Alina a privit ceaiul din cană și a simțit ceva simplu, dar mare: nu mai era singură la masa din propria bucătărie.
Casa nu e acolo unde toate actele sunt împărțite ca dovadă de iubire.
Casa e acolo unde nimeni nu-ți cere să renunți la siguranța ta ca să pară altcineva mai bărbat.